Klaus Iohannis este la New York, la sediul ONU. Președintele și-a luat soția din drum, cu avionul

21 septembrie 2021 15:21   Național
Ultima actualizare:

A venit, a luat-o, au plecat spre Lumea Nouă ca VIP-urile. Așa poate fi catalogată plecarea președintelui României, Klaus Iohannis și a soției sale, Carmen în SUA, la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York. Avionul care îl transporta pe Klaus Iohannis a oprit la Sibiu să o ia pe Carmen

Președintele Klaus Iohannis și prima doamnă au zburat cu un charter de lux la New York, acolo unde șeful statului participă la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Avionul a făcut escală la Sibiu pentru a o prelua pe Carmen Iohannis.  

Ce se știe despre zborul cuplului prezidențial spre New York

„Președintele României a zburat duminică, 19 septembrie, din București spre New York via Sibiu cu un avion privat de tip Dassault Falcon 8X (LX-LXL) închiriat de la Global Jet. Președintele participă în zilele ce urmează la Adunarea Generală ONU organizată la NY și la un summit pe tema pandemiei organizat de Administrația Prezidențială a SUA”, a transmis BoardingPass.ro citat de antena3.ro.  

Ce spune Administrația Prezidențială

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 21-23 septembrie 2021, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii. La sesiunea din acest an a Adunării Generale a ONU, pentru prima dată de la începutul pandemiei de COVID-19, lucrările evenimentului se vor derula cu prezenţa fizică a şefilor de stat sau de guvern din statele membre ONU", a transmis Administraţia Prezidenţială conform sursei citate. Totodată, Klaus Iohannis va lua parte, miercuri, la invitaţia preşedintelui SUA, Joseph R. Biden Jr., la Summitul Global pe tema coordonării răspunsului internaţional în contextul noului coronavirus

Citiți și

Ce elegantă a fost Carmen Iohannis la întâlnirea cu Regele Felipe al VI-lea și soția sa FOTO

Carmen Iohannis, ținută elegantă la Paris! A fost lăudată în presa internațională

Mai multe