Klaus Iohannis şi Carmen au petrecut la ziua unui prieten
După o săptămână încărcată, preşedintele Klaus Iohannis şi-a petrecut ziua de sâmbătă, 14 februarie, la petrecerea unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, Liviu Amariei, un om de afaceri din Sibiu. Alături i-a fost, bineînţeles, şi soţia, la fel de elegantă ca de obicei.
Zilele trecute, patronul Sibtub, Liviu Amariei, a împlinit 57 de ani, însă, petrecerea a organizat-o, sâmbătă, astfel încât toţi prietenii să-i poată fi alături, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen. Aşadar, ieri, în jurul orei 15.00, cuplul prezidenţial a ajuns la vila lui Amariei din zona centrală a Sibiului, la bordul unei maşini SPP, deşi locuiesc la doar câteva sute de metri distanţă. Şoferul a parcat maşina în curtea casei, iar Carmen şi Klaus Iohannis au coborât zâmbitori şi binedispuşi. Amândoi erau îmbrăcaţi foarte elegant.
Prima Doamnă a purtat un pardesiu bej, deasupra genunchilor, la care a asortat o pereche de pantofi şi o geantă de aceeaşi culoare. La rândul său, preşedintele a avut un costum închis la culoare, la care a asortat o cravată albastru-indigo. Au salutat jurnaliştii care îi aşteptau la faţa locului, apoi, Klaus Iohannis a luat de la şofer cadoul pregătit pentru prietenul său şi buchetul de flori, pentru soţia acestuia şi împreună cu soţia au intrat în casă.
Liviu Amariei este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Iohannis, cei doi petrecând alături de alţi amici, precum medicul Radu Urdea şi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Paul-Jürgen Porr, atât după câştigarea alegerilor, cât şi de Revelion. De altfel, şi ieri, cei patru s-au întâlnit la petrecerea organizată de Amariei.
31 ianuarie. Şi-au înmormântat un amic
În urmă cu două săptămâni, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, şi-au condus pe ultimul drum un alt bun prieten, care s-a sinucis. Este vorba despre directorul tehnic al Tursib (societatea de transport în comun a municipiului Sibiu), Cristian Pavel (54 de ani), găsit spânzurat în casa mamei sale. P
e toată durata slujbei, Carmen Iohannis şi-a ţinut soţul de braţ şi amândoi au fost vizibil afectaţi, cu ochii în lacrimi. Cuplul prezidenţial petrecuse cu prietenul lor ultima dată de Revelion.
Potrivit Mediafax, apropiaţii familiei susţin că Pavel şi soţia sa aveau probleme în căsnicie şi acesta ar putea fi motivul pentru care a decis să-şi pună capăt zilelor.