Klaus Iohannis, vizită la locul tragediei de la 11 septembrie

28 septembrie 2015 11:52   Național
Ultima actualizare:

Cuplu prezidențial se află în Statele Unite ale Americii în aceste zile. Luni (28 septembrie), Carmen și Klaus Iohannis au vizitat Ground Zero, locul tragediei de la 11 septembrie 2001. Șeful statului a ajuns la New York în urmă cu șase zile și a luat parte la întâlniri importante cu investitori americani, cu reprezentanții comunității românești din America și a ținut un discurs la Adunarea Generală a ONU.

Prima doamnă și președintele României au vizitat memoriarul de la Ground Zero, care a fost construit în locul Turnurilor Gemene. Carmen și Klaus Iohannis au depus trandafiri roșii și flori albe pentru Ana Fosteris şi Corina Stan, două românce care și-au pierdut viața în urma tragediei de la 11 septembrie 2001, potrivit gandul.info.ro.

Iohannis: "Intoleranța aduce crimă și terorismul trebuie combătut în fiecare zi"

"Am fost foarte mișcat să pășesc, la New York, pe locul fostelor Turnuri Gemene, acest spațiu al tragediei americane de la 11 septembrie 2001. Atunci, am fost cu toții martorii unui adevăr dureros și ai unei lecții categorice: intoleranța aduce crimă și terorismul trebuie combătut în fiecare zi. Lumea noastră nu trebuie să mai cadă pradă urii, care răpește vieți și mutilează destine. În toți acești ani, românii și-au arătat solidaritatea cu poporul american nu din obligație, ci din credința că libertatea este cea mai importantă valoare a omului și că rănile unei națiuni pot fi alinate doar prin solidaritate și prin acțiune concretă împotriva celor care atentează la valorile sale", se arată în mesajul publicat pe pagiana oficială de Facebook a Președintelui.

Șeful Statului va fi primit la Casa Albă, luni (28 septembrie), unde se va întâlni cu vicepreședintele SUA, Joe Biden. Klaus și Carmen Iohannis vor lua parte și la o recepție oficială oferită de președintele american Barack Obama

Mai multe