La 16 ani, este vedetă în Brăila. I se spune ”pictorița de pe scară”

18 august 2017 9:24   Național
Ultima actualizare:

Se numește Andreea Gabriela Tudor și are 16 ani. I se spune ”pictorița de pe scară” pentru că a pictat două etaje într-o scară de bloc din Brăila. A înlocuit imaginea plictisitoare a varului alb, cu un peisaj cu flori.

Andreea Gabriela Tudor, o tânără de 16 ani, este vedetă în Brăila, după ce a primit acordul vecinilor săi să picteze două etaje într-o scară de bloc de pe Aleea Cocorilor. Presa locală nu contenește să o laude pe tânăra pictoriță și să îi solicite interviuri, ca unui artist celebru.

”Elevă a Liceului de Arte «Hariclea Darclee» încă din clasa I, Gabriela este o pictoriţă talentată, având în palmares peste 200 de premii. Până acum şi-a prezentat lucrările în cadrul a 13 expoziţii, opt personale şi cinci de grup, cea mai recentă fiind la Castelul Pelişor din Sinaia. Fata trăieşte prin pictură, punându-şi amprenta asupra tuturor lucrurilor din jurul ei, de la haine la obiecte de mobilier”, scrie obiectivbr.ro.

”A început cu un elefănţel la soneria noastră. După aceea a desenat o cafea la vecina de alături şi până la urmă a desenat toţi pereţii”, a spus Florica Şofran, mama tinerei pictoriţe, pentru obiectivbr.ro. 

Gabriela locuieşte în acel bloc cu mama ei şi şi-a dorit mereu să schimbe imaginea gri a oraşului. Fiind şi vacanţă de vară şi având mai mult timp liber, adolescenta şi-a luat pensulele, culorile şi s-a pus pe treabă.

Imediat cum au aflat că au în oraș o pictoriță foarte talentată, brăilenii au început să o contacteze pe Andreea Gabriela Tudor pentru diferite lucrări.

Dacă i s-ar oferi ocazia, adolescenta ar vrea să aducă un strop de culoare şi în Centrul Vechi. “Aş găsi un proiect frumos măcar pentru un zid mare şi cred că  ar înfrumuseţa zona. Aş încerca să găsesc o compoziţie cu nişte elemente greceşti şi ceva acvatic să fie legat şi de Dunăre”, afirmă aceasta, pentru obiectivbr.ro.

Cine este tânăra pictoriță

Andreea Gabriela Tudor şi-a descoperit pasiunea pentru pictură la vârsta de 4 ani, când mama ei a înscris-o la Palatul Copiilor din Brăila. “Practic a început de pe la 2 ani, cu unghiile. Toată ziua, primul lucru dimineaţa, îşi făcea unghiile, iar eu seara i le curăţam. După aceea cu cărţile de colorat”, a spus mama acesteia pentru obiectivbr.ro.

Tot la 4 ani, Andreea a câştigat primul ei premiu, locul I la Concursul Internaţional “Nicolae Tonitza” de la Bârlad. Doi ani mai târziu, la vârsta de 6 ani, a avut prima expoziţie din carieră, la Primărie.

Gabriela a fost lăsată de mama ei să se joace cu colorile pe geamurile şi pereţii din casă. Treptat, casa a început să se umple de creaţiile ei. Tablouri, icoane sau vitralii sunt doar câteva dintre elementele care înfrumuseţează locuinţa familiei.

Mai multe