La 16 ani, şi-a ucis tatăl cu vătraiul

25 noiembrie 2012 16:18   Național
Ultima actualizare:

Povestea de dragoste dintre doi adolescenţi s-a terminat printr-o crimă oribilă. Andreea Predan Ciocea, în vârstă de 16 ani, este acuzată, că, împreună cu iubitul său cu doi ani mai mare, şi-a ucis tatăl care se împotrivea relaţiei celor doi.

Fiica lui Ion Ciocea în vârstă de 38 de ani a mers sâmbătă dimineaţă la mătuşa ei să o anunţe că şi-a găsit tatăl decedat, în spatele locuinţei. Femeia a sesizat Poliţia prin numărul de urgenţă 112.

După câteva ore de la începerea cercetărilor, anchetatorii au găsit şi principalii suspecţi. Este vorba chiar de fiica victimei şi de iubitul acesteia, Ion Brânzan, în vârstă de 18 ani. Motivul crimei a fost faptul că Ion Ciocea nu era de acord cu relaţia celor doi.

Ion Brânzan, iubitul fetei, a fost şi el reţinut pentru 29 de zile

Andreea şi iubitul ei au aşteptat împreună, vineri noaptea, ca Ion Ciocea să ajungă acasă.

După ce bărbatul a intrat în curte, cei doi i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un vătrai şi o bară din fier.  Ulterior, cadavrul, pe jumătate dezbrăcat, a fost târât în curtea gospodăriei. Tatăl fetei era nemulţumit de comportamentul din ultima vreme al tinerei.

Ion Ciocea a fost atacat de fiică în curtea casei

Andreea, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional «Ecaterina Teodoroiu» din Târgu-Jiu, unul dintre cele mai bune din judeţ, era cunoscută ca o elevă model. Ea a intrat la liceu cu media 8,85.

Mai multe