La 6 ani era ţinut în lanţuri, acum lucrează la Guvern

Tortura şi abuzul fac parte din copilăria lui. A fost aruncat într-un orfelinat al groazei pe vremea lui Ceauşescu, iar acolo a cunoscut infernul. Nu a contat că era doar o mogâldeaţă pentru bestiile cu chip de om, care ar fi trebuit să-l îngrijească.

La ce vă gândiţi atunci când vine vorba despre copilăria voastră? Mulţi veţi spune la cadourile primite de Crăciun, la păpuşa cu părul bălai, la zâmbetul drag al mamei sau la dojana ei, ori la plăcintele aburinde ale bunicii. Daniel Rucăreanu (38 de ani) are alte amintiri. Amintiri din orfelinatul groazei, care, după zeci de ani, s-au transformat în coşmaruri. A fost torturat, a simţit cum trupul firav îi este ars cu ţigara, iar lanţurile grele în care era prins îl sleiau de puteri.

”Am fost abandonat în mai multe rânduri, plimbat dintr-o casă în alta, de nimeni dorit. În septembrie 1985 am ajuns într-o casă de copii din Prahova. Am trecut pe aici prin mai multe evenimente dureroase, absolut reale. Pe trupul meu s-au stins sute de ţigări. Am fost pus în lanţuri pe când aveam 6-7 ani, am fost de mai multe ori în comă, din cauza violenţelor la care am fost supus, în zona capului”, îşi spune Daniel Rucăreanu, pentru prima oară, tragica poveste a vieţii sale. Îşi aminteşte cum supraveghetorii îi băteau pe copii cu bastoanele de cauciuc, cum îi puneau să se lovească între ei sau cum îi batjocoreau. La 18 ani a plecat din “lagărul” din Prahova şi a avut norocul să dea peste un cuplu care i-a oferit iubirea părintească şi care i-a călăuzit paşii în viaţă. Iar acum este un om împlinit. Are o familie, are o carieră. A urmat Facultatea de Ştiinţe Politice, are o diplomă de Master în domeniu şi  lucrează la Direcţia de Coordonare Politici şi Programe din cadrul Cancelariei primului-ministru. Este omul care ne dă o lecţie de viaţă şi care ne demonstrează tuturor că atunci când crezi cu adevărat în visele tale, reuşeşti.

Zeci de mii de copii, abandonaţi în «lagărele» ceauşiste

Puţini români îşi mai amintesc astăzi, însă 1 octombrie este data unei aniversări sumbre. Cu 49 de ani în urmă, în 1966, conducerea Partidului Comunist Român emitea decretul privind interzicerea avorturilor. Acesta a cauzat, între 1966 şi 1989, moartea a 10.000 de femei, dar şi o explozie a natalităţii, de la 400.000 de copii născuţi în 1966, la 1,6 milioane de copii în 1968. Presiunea masivă asupra familiilor a dus la abandonarea a zeci de mii de copii până în 1989, în contextul în care a fost promovată ideea că statul poate avea grijă de cei mici în locul părinţilor care nu pot face faţă.