La 7 ani se transformă într-un bătrân de 60 de ani

1 mai 2014 18:52   Național
Ultima actualizare:

Are 7 ani şi visează să devină fotbalist. Ştie însă că nu va ajunge niciodată să practice acest sport. Zoli suferă de o boală rară care duce la îmbătrânirea rapidă a pielii şi a organelor interne. Fără tratament, va ajunge, în curând, într-un scaun cu rotile. 

Zoli este crescut de bunică, dar are parte de toată dragostea şi atenţia de care nevoie, din partea acesteia. Bătrâna nu îi poate oferi însă şi leacul pentru boala de care suferă. Micuţul a fost diagnosticat, în urmă cu două luni, cu o boală genetică rară, denumită pseudoxanthoma elasticum, care duce la îmbătrânirea rapidă a pielii şi a organelor interne.

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru bunica lui, cea care îl creşte de când era mic.„Zoli înseamnă totul pentru mine. Nu aş putea concepe viaţa fără el. Şi ştiu că nu mai are mult de trăit copilul, dar nu pot să lupt fără ajutorul oamenilor", spune, îndurerată, Rodica Boros, pentru citynews.ro.

Copilul este crescut de mic de bunica lui

Boala de care suferă Zoli nu poate fi vindecată niciodată, însă există tratamente în străinătate care ar putea să i-o amelioreze. Fără acestea, medicii i-au spus că va mai trăi doar câţiva ani. 

Concret, boala îi atacă vederea, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat va avea nevoie de scaun cu rotile.Nu s-a descoperit încă un tratament sigur pentru această boală rară, dar există câteva clinici în străinătate care pot administra un tratament pentru a-i stopa evoluţia bolii. Bunica băiatului spune că acesta îmbătrâneşte repede şi că îi observă schimbările periodic.

Zoli visează să ajungă fotbalist şi exersează în faţa casei

Mai mult, copilul ţine un regim alimentar drastic. „Nu are voie carne, mezeluri, lactate. Mâncarea este predominant vegetariană", spune femeia. Ironia sorţii face ca visul lui cel mai mare să necesite mult efort fizic. Îi place fotbalul şi nu este zi în care să nu exerseze acest sport. Are chiar şi un echipament de la echipa lui preferată, Real Madrid. Zoli se mişcă pe zi ce trece tot mai greu, şi se simte captiv în corpul unui om de 60 de ani.

Pseudoxanthoma elasticum este o afecţiune a ţesutului conjunctiv care produce anomalii la nivelul pielii, ochilor şi vaselor de sânge. Pielea se îngroaşă, se cutează, devine inflexibilă şi flască. Rigidizarea vaselor de sânge duce la apariţia hipertensiunii arteriale, iar afectarea retinei poate duce la tulburări de vedere grave şi chiar la orbire. Pot apărea şi hemoragii nazale, intracraniene, uterine şi intestinale.

Mai multe