La ce târguri şi concerte poţi merge săptămâna aceasta, în Bucureşti

25 septembrie 2018 14:58   Național
Ultima actualizare:

Începutul de toamnă vine cu tot felul de târguri şi evenimente menite să ne scoată din casă şi să ne bucurăm de zilele cu soare. Iată ce poţi alege!

Arome orientale, la târgul «1001 de nopţi»

Ajuns la cea de-a patra ediţie, Târgul Oriental „1001 de nopţi”, vă aşteaptă pe 29 şi 30 septembrie, între orele 11 şi 20, în Centrul Vechi al Capitalei (Şelari, nr. 10-12) cu multe noutăţi şi surprize. Vei simţi că pătrunzi într-o altă lume, altă cultură. Vei fi întâmpinat cu parfumuri şi rochii arăbeşti, lucruri hand made, bujuterii simple sau sofisticate, cosmetice naturale, haine, genţi, dar şi preparate delicioase, cu specific divers. Sonia Trifan şi Deea Maxer sunt doar câteva dintre vedetele pe care avem ocazia să le vedem la acest târg. „Eu sunt mare iubitoare de parfumuri arăbeşti. Am deja peste 50. O bună parte din cele de la târg le-am încercat în vacanţa din Dubai”, spune Sonia Trifan.

Târg de pâine în sectorul 2

Primăria sectorului 2 organizează în perioada 28-30 septembrie, în Parcul Naţional, cea de-a XVII-a ediție a "Târgului de pâine", un festival dedicat tradițiilor și obiceiurilor legate de producerea pâinii, de la culesul spicelor de grâu, până la coacerea pâinii tradiționale. În cadrul evenimentului vor fi prezentate o serie de demonstrații practice de realizare a pâinii la cel mai vechi cuptor de pâine, țestul, precum și la cuptoare tradiționale pe vatră, cei prezenți putând degusta, gratuit, mostre din aceste produse. Peste 40 de producători și meșteri tradiționali vor expune, spre vânzare, diverse produse de panificație, dar și alte bunătăţi, specifice unui început de toamnă în gospodăria tradițională românească.

Andra, concert «tradiţional», la Sala Palatului

Va avea 3 concerte consecutive la Sala Palatului din Bucureşti. După ce vineri, 28 septembrie, Andra urcă pe scenă în cadrul unui concert susţinut pentru o companie privată, sâmbătă şi duminică, tot aici (de la ora 19.00), artista face show pentru publicul larg. Concertul ei, „Tradiţional”, este un omagiu adus muzicii româneşti, cu ocazia Centenarului. Va fi acompaniată de Orchestra Fraţilor Advahov şi va interpreta cele mai cunoscute şi iubite melodii ale sufletului românesc, culese din toate regiunile ţării. Show-ul de sâmbătă a fost programat la cererea publicului, după ce toate biletele de duminică au fost epuizate. Cel mai ieftin costă 79 de lei, iar cel mai scump 249 de lei.

Mai multe