La Festivalul Berii te aşteaptă 30 de tone de băutură

13 iunie 2013 17:12   Național
Ultima actualizare:

Weekendul acesta vor curge râuri de bere în Capitală! Timp de trei zile, băutorii înrăiţi, şi nu numai, sunt aşteptaţi în parcarea Sălii Polivalente, pentru a degusta peste 30 tone de bere, la festivalul închinat îndrăgitei licori.

Găsiţi bere nefiltrată, blon­dă, brună, afumată, cu lămâie sau eco! În total, peste 150 de sortimente din import, dar şi autohtone, pe care le puteţi găsi la Festivalul Berii sau "Templul băutorilor de bere". Manifestarea începe astăzi la ora 12.00 în parcarea Sălii Polivalente din Bucureşti şi se va întinde pe trei zile. Cel care va da cep la primul butoi este chiar primarul sectorului 4, Cristian Piedone.

Tinere sexy vă vor îmbia cu bere germană

Pe lângă tonele de alcool, cei prezenţi vor avea parte şi de concursuri cu premii în bere şi purceluşi de lapte, inclusiv concurs de Miss, unde marele premiu va fi o excursie la Festivalul Berii de la München. În cele 50 de corturi amplasate în parcare, vă puteţi delecta cu băutură, mâncare germană, gogoşi ardeleneşti, dulciuri sau puteţi cumpăra articole promoţionale. La cele 20 de dozatoare mobile vor curge sute de feluri de bere, preţul unei halbe fiind între 6 şi 10 lei. Atmosfera va fi întreţinută de trupe, care vor cânta live, printre care Byron, Timpuri Noi sau Luna Amară.

Mâine şi duminică, distracţia începe la ora 10.00 şi se încheie la miezul nopţii. Intrarea este liberă!

Alte evenimente la care te poţi distra

Dacă nu eşti amator de bere, te poţi distra şi altfel în Capitală. La Arenele Romane începe Festivalul "Rock în Parc", în Parcul Herăstrău poţi viziona filme în aer liber fără să plăteşti bilet, cluburile organizează concerte cu diverse trupe, iar la Sala Palatului începe un târg cu produse ecologice. Iată câteva informaţii în plus!

Vineri

Ora 16.00: Festival "Rock în Parc", Arenele Romane, Parcul Carol (Cuţitul de Argint, nr. 26), intrare liberă;Ora 20.00: Concert "Revelaţia", compozitorul şi pianistul Bogdan Ota, Cinema Patria (Bd. Magheru, nr. 12-14), bilete 80-250 de lei;

SâmbătăOra 19.30: Filme gratuite în aer liber "Cinepark", Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), acces liber;Ora 21.00: Concert Bosquito, Tribute Club (Calea Victoriei, nr. 118), preţ 40 de lei;

DuminicăOra 10.00: "Zilele Culturii portugheze", Muzeul Satului (Şos. Kiseleff nr. 28-30), preţ bilete 10 lei, 2,5 lei elevi/studenţi/pensionari; Ora 12.00: Târg bio ­"Universul Sănătăţii", Sala Palatului (str. Ion ­Câmpineanu nr. 28),  intrare liberă.

Mai multe