La noapte puteți vedea MiniLuna
Am avut SuperLuna, Luna Însângerată și Luna Neagră, iar la noapte începe să se vadă MiniLuna. Asta înseamnă că satelitul natural al Pământului se va vedea mai mică întrucât se află în cel mai îndepărtat punct față de Terra.
Luna se deplasează pe o orbită eliptică, iar în această noapte se va afla cel mai departe de planeta noastră. Dacă vreți să o vedeți, Luna va fi mică cu 14%, față de cum o știm în mod normal. În medie, distanța Lunii este de 385.000 km de Pământ. În această noapte se va afla la circa 406.000 km (250.000 mile). Acest fenomen se petrece, de regulă, o dată la 8,85 ani, informează NASA.
Cea mai mică Lună, denumită MiniLuna, se va afla la maximum de depărtare față de Pâmânt în 8 iunie, mai întâi în Asia, Australia, Hawaii și Alaska, de la ora 9.09, ora locală din această zonă. Va fi ora 13.09 GMT și ora 15.09 în România. De aceea, dacă vreți să o vedeți în această noapte satelitul va fi aproape la fel de mică și se va afla lângă planeta Saturn.
MiniLuna are mai multe nume
MiniLuna mai este denumită popular Luna Căpșunilor deoarece se vede în iunie, când apar primele căpșuni în America.
În rândul coloniștilor europeni din America, a fost cunoscută sub numele de Luna Trandafirului. Britanicii vorbesc de Luna Cailor. Indienii Cherokei au numit luna mică din iunie ”Luna verde a porumbului”, deoarece acesta este sezonul de creștere a acestor plante, iar indienii Navajo au numit-o ”Lună de plantare”. Popoarele din nord-vestul Pacificului au numit-o ”Luna de naștere”, potrivit publicației ”Tlingit Moon & Tide”, publicată de Universitatea din Alaska.