La Satu Mare, s-au efectuat primele operații endoscopice oculare din România

1 decembrie 2014 9:12   Național
Ultima actualizare:

Premieră medicală în România. Medicul Levai Lehar și prof. dr. Rado Gabor, de la Universitatea oftalmologică din Budapesta, au efectuat, sâmbătă, la Centrul de Chirurgie Vitreo-Retiniană din municipiul Satu Mare, primele operații endoscopice oculare din România folosind un nou aparat ce are o grosime de doar 1 mm.

Primii trei pacienți au fost din județele Maramureș și Satu Mare. O pacientă de 67 de ani cu vitreoretinopatie proliferativă ce a dus la hipotonie oculară a fost operată pentru prevenirea atrofiei ocular, iar doi pacienți cu glaucom grav, refractar la tratamentul aplicat până în prezent, au fost operați în vederea reducerii presiunii intraoculare, transmite Agerpres.

„În cursul zilei de ieri am efectuat primele operații endoscopice oculare din România, utilizând noul endoscop ocular special care permite vizualizarea unor părți anatomice ale ochiului care de altfel cu tehnicile disponibile în prezent în țară nu ar fi posibile. Cu această nouă tehnică pot fi tratate boli foarte grave care duc la atrofia oculară, pot fi abordate patologii complexe la nivelul retinei, cum ar fi hipotonia oculară, care prin tehnicile de vizualizare deja existente ar fi greu sau chiar inabordabile, sau la nivelul polului anterior, cum ar fi glaucomul”, a declarat dr. Levai Lehar.

Prof. dr. Rado Gabor a afirmat că a mai folosit noul endoscop ocular în operații, însă acum l-a utilizat în premieră pe intervenții pe retină.

Endoscopul ocular este unul special, deoarece are o grosime de 1 mm. Aparatul este fabricat în Statele Unite ale Americii și costă aproximativ 80.000 de euro, utilizarea lui presupunând o supra specializare în domeniul chirurgiei vitreo-retiniene. Endoscopul nu există deocamdată în Europa de Est, singura țară unde se operează cu acest aparat fiind Polonia.

Mai multe