La Spitalul Găești, se poate vaccina anti-COVID oricine dorește. Cum explică managerul situația

5 ianuarie 2021 17:38   Național
Ultima actualizare:

Nu doar cadrele medicale se pot vaccina în această perioadă. Cel puțin la Găești, anunță Realitatea Plus. Pentru că s-au primit mai multe doze decât doritori, managerul spitalului a declarat că refuză să irosească dozele rămase nefolosite. Prin urmare, a început să vaccineze pe oricine vrea, indiferent de profesie, de vârstă sau de categoria de risc din care face parte.

Managerul Spitalului Găești: „E păcat de vaccin, nu vreau să-l irosesc!”

„Cine vrea să se vaccineze. Ne rămân doze și, decât să le arunc, mai bine le fac la cine vrea. Ăsta e raționamentul pentru că după ce ai făcut diluația, din acel flacon cu diluația se pot vaccina 5 persoane. Dacă ai vaccinat una și ai terminat vaccinarea, rămâi cu 4 doze care se aruncă. Este 12 euro o doză și e păcat de ele. Atunci am zis să le fac la cine dorește să se vaccineze. Nu vreau să le arunc, uite nu vreau”, a declarat Laurenșiu Belușică, manager al Spitalului Găești, precizând că și doritorii trebuie să se programeze înainte, pentru o evidență clară a lor. „Doza este valabilă 3 ore după ce am diluat-o. E relativ complicat. Avem liste de așteptare, îi chemăm pe oameni, vin imediat, îi vaccinăm”, a mai spus managerul, citat de Realitatea.

Lucian Mîndruță: „Îl felicit din toată inima!”

Dacă unii se pot revolta, că e ilegal sau imoral, Lucian Mîndruță recunoaște că gestul managerului e de lăudat. „Îl felicit. Din toată inima. Pentru că nu a irosit ceea ce pentru alții e valoros. Cât privește nerespectarea procedurilor de care e acuzat, am un răspuns pentru cei care se plâng: dacă omul a încălcat procedura, înseamnă că procedura e proastă. Sau incompletă. Pentru că dacă procedura duce la irosirea unor doze, înseamnă că ea nu a luat în calcul toate posibilitățile, toate tipurile de situații cu care se poate întâlni un manager local al campaniei de vaccinare. Ca atare, îi sfătuiesc pe cei care manageriază procesul să fie flexibili și inteligenți și să învețe ceva din asta. Până la urmă, singurul lucru de făcut este să vaccinăm cât mai mulți români (din cei ce vor)”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

Dr. Valeriu Gheorghiță, managerul campaniei naționale de vaccinare, a luat la cunoștință situația de la Găești și a declarat că „se vor efectua evaluări”. „Important este că persoanele au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile e un alt aspect care urmează a fi verificat”, a spus Gheorghiță, citat de Hotnews.

Mai multe