Lacrimi și ovații la funeraliile Regelui Mihai! Un român a dormit în fața palatului

16 decembrie 2017 12:40   Național
Ultima actualizare:

Durere greu de descris în cuvinte, după pierderea Regelui Mihai. În jur de 10.000 de oameni s-au adunat pe 16 decembrie pentru a o conduce pe Maiestatea Sa pe ultimul drum. Un român, care a venit să-și ia rămas bun de la ultimul suveran al României, a dormit în fața Palatului Regal pentru a fi sigur că rămâne alături de regele inimii sale.

Marius Loghin este un susținător al monarhiei și este convins că revenirea la regimul monarhic este singura soluție de a scoate România din starea politică stânjenitoare actuală. Marius a dormit toată noaptea  la statuie, în fața Palatului Regal și a transmis un mesaj:

„Majestate,

Iartă poporul tău ingrat

Pe cei ce mult te-au supărat

Din ceruri binecuvântează

Iubirea noastră veșnic trează”

Este o atmosferă complexă, în care se simte în aer tristețe, oamenii sunt îngândurați, triști, pentru că simt că România se află la restriște. moartea Regelui Mihai pare să fi trezit o parte ascunsă în conștiință unei părți însemnate a poporului român. În același timp, se aud și ovații și urale, care cinstesc memoria Maiestății Sale. Pe alocuri se resimte și mult entuziasm, în special din partea tinerilor, care spun că-l vor pe Prințul Nicolae să preia frâiele Coroanei Regale și să ne întoracem la monarhie, așa cum ar fi fost legitim, încă din 1990.

Doamna Ionescu a venit cu nepoțelul ei, Ștefan, pentru a-l omagia pe Regele Mihai. „Am văzut ce s-a întâmplat în utlmii 30 de ani...nimic. acum este momentul să luăm decizia corectă, dacă în 1992, atunci când a venit regele în țară, nu am făcut-o”, spune doamna Ionescu. Oamenii au lacrimi în ochi, sunt îngândurați și spun că România se află la răscruce.

Elena Ciucă a împlinit pe 16 decembrie 67 de ani, dar a plâns în hohote de ziua ei: „Din păcate, nu ni s-a spus adevărul după Revoluție și nu am știut să discernem”, spune femeia.

Mai multe