Laptop şi bani pentru tânăra care a intrat la Medicină

6 august 2017 20:03   Național
Ultima actualizare:

Lumea îi sare în ajutor studentei ambiţioase! Paraschiva Apostol (25 de ani), din satul vasluian Paparniţa, a fost admisă la Medicină, după ce a abandonat şcoala în clasa a VI-a şi a reluat-o la aproape 17 ani.

Povestea emoţionantă a fetei a sensibilizat oameni din toate colţurile ţării, care vor să o sprijine în timpul studiilor şi care l-au contactat pe preotul Paraschiv Mihai, de la biserica din Parpaniţa. Tânăra nu are nici o sursă de venit, iar singurul ei loc de muncă a fost la Spaţii Verzi, în cadrul Primăriei Negreşti.

Pensia socială a mamei şi salariul surorii, care lucrează la o seră, sunt singurele surse de venit ale familiei, scrie adevarul.ro. Preotul îi va oferi tinerei un laptop, iar reprezentanţii echipei de handbal HC Vaslui o vor premia cu o sumă de bani. Paraschiva nu avea calculator, singurul ”obiect de lux” fiind un telefon mobil modest.

Mai multe