Lasată să moară în orfelinat, şi-a revăzut mama biologică după 15 ani
O familie de americani au salvat o fetiţă din orfelinatul de la Sighetu Marmaţiei în 1998 când au adoptat-o. chiar dacă viaţa ei este acum acolo şi se declară o persoană fericită, vrea să-şi cunoască mama biologică.
Anul 1998 a fost anul care i-a schimbat viaţa tinerei Emilia Mădălina. Născută cu o malformaţie la inimă în 1994, ea a fost abandonată la scurt timp după naştere în orfelinatul din Sighetu Marmaţiei din cauza sărăciei cu care se confrunta familia ei. Părinţii naturali nu-şi permiteau tratamentele şi operaţia de care aceasta avea nevoie, iar o greşeală în documentaţia completată de medicii români au permis adopţia micuţei.
Perioada petrecută în orfelinat a fost una îngrozitoare pentru ea şi a marcat-o toată copilăria. Emilia recunoaşte faptul că a avut nevoie de multe şedinţe de psihio-terapie pentru a putea uita zilele acelea.
"Din perioada petrecută în orfelinat îmi amintesc doar cum ne trata personalul. Nu eram hrăniţi, nu ne acordau atenţie şi se coportau cu noi ca şi cum nu eram acolo. Apoi mai ţin minte momentul în care am plecat din România, avionul, prima oară când am văzut-o pe mama din America, şi mai reţin aşa unele chestii din momentul în care am fost dusă să mă operez pe inimă", a povestit emoţionată tânăra.
O echipă a emisiunii Observator s-a deplasat acasă la părinţii naturali ai fetei şi le-a comunicat faptul că tânăra adoptată de familia din America, fiica lor, doreşte să-i cunoască. Aceştia au povestit de ce au abandonat-o pe Emilia: "Când am aflat că este bolnavă, am dus-o la spital. Am aflat ceea ce are şi am lăsat-o acolo", a declarat mama naturală a tinerei.
Invitată în platoul emisiunii Acces Direct, Emilia şi-a revăzut o parte a familiei. Sora sa Dalida în vârstă de 18 ani, a venit în platou însoţită de fiica ei în vârstă de doar 6 luni şi au făcut cunoştinţă cu sora lor adoptată de familia de americani.
Momentul cel mai emoţionant a fost atunci când mama naturală a Emiliei a venit în platou să-şi revadă fiica pe care a abandonat-o acum 14 ani. Profund mişcată, Emilia i-a spus mamei: "Te iert mamă penru ceea ce ai făcut".