Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume

13 martie 2019 12:03   Național
Ultima actualizare:

Laserul de la Măgurele un proiect care a pus România pe harta științifică a lumii a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume. Proiectul a beneficiat de o finanţare de 311 mil. euro fonduri europene.

Laserul face parte dintr-o inițiativă științifică a UE, axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi a fost construit la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH). Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume.Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP) este cel mai mare proiect de cercetare din lume pe bază de laseri. Costul total al proiectului laserului de la Măgurele este de 356,2 milioane de euro.

Principalele echipamente de cercetare de la Măgurele sunt cei doi laseri de mare putere (10PW) și acceleratorul de electroni ca generator de fascicul gamma de mare intensitate. Există și probleme la instalația de la Măgurele! O componentă deosebit de importantă, instalarea sistemului de fascicul luminos Gamma, încredințată italienilor de la consorţiul european EuroGammaS (EGS) este blocată și se judecă în instanță. Sistemul Fascicul Gamma este adus pe platforma de la Măgurele, dar consorțiul nu a început încă instalarea, care ar fi trebuit să fie gata pe 31 octombrie 2018 deoarece nu are OK-ul specialiștilor.

Mai multe