Laszlo Borbely a scăpat de urmărirea penală

11 martie 2015 14:34   Național
Ultima actualizare:

Deputaţii au dezbătut azi dacă fostul ministru al mediului Laszlo Borbely va putea fi cercetat penal. Parlamentarul este acuzat de trafic de inflență și luare de mită.

UPDATE: 18:25 Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely, potrivit unor surse parlamentare.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely. Biroul Permanent al Camerei a decis, însă, că raportul să fie pus de ordinea de zi astăzi.

Dosarul lui Laszlo Borbely, în care este suspectat de trafic de influenţă, a fost redeschis, scrie agenția de presă Mediafax.

Anchetatorii au suspiciuni că, în 2011, Laszlo Borbely, atunci ministru al mediului şi pădurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al unei firme, foloase necuvenite în valoare de 80.952 de lei, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari de la”Apele Române” (ANAR), pentru favorizarea firmei la licitaţii.

Borbely mai este suspectat şi că, în 2011, ar fi primit de la administratorul unei alte firme, Anton Petru Molnar, foloase necuvenite în valoare de 112.199 de lei, tot pentru trafic de influență la ”Apele Române”.

Tot în 2011, Laszlo Borbely ar fi primit de la administratorul a două societăţi comerciale suma de 50.000 de euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor şi să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.

Mai multe