Latitude, maşina cu SPA la bord

19 noiembrie 2011 15:07   Național
Ultima actualizare:

Masaj corporal după preferinţă, purificator şi ionizator de aer pentru un ambient cât mai relaxant, aromoterapie... Nu suntem într-un centru SPA exclusivist, ci la bordul berlinei Latitude, de la Renault!

Serviciile premium dedicate exclusiv stării de bine la bord sunt atuul principal al lui Latitude în faţa concurenţilor din aceeaşi clasă.

Asta pentru că totul, în cele mai mici detalii, e gândit şi proiectat să răspundă celor mai sofisticate aşteptări.

Preţurile pentru Renault Latitude pornesc de la 20.000 de euro, cu toate taxele incluse

Maşina e „blindată" cu sisteme de management al calităţii aerului, are ionizator bi-modal şi dublu difuzor de parfum, dar nu putea să lipsească nici scaunul şoferului cu modul de masaj integrat.

Acesta poate fi reglat în 4 moduri, astfel încât să vă puteţi asigura cele mai plăcute clipe la volan.

Asistenţa la parcare este asigurată cu ajutorul camerelor video

Maşina aflată în test a reuşit să ne impresioneze, nu atât datorită performanţelor tehnice, şi ele premium, cât mai ales pentru componentele „SPA" cu care ne-am desfătat la drum.

În ceea ce priveşte ionizatorul, există două module între care se poate opta: varianta „Clean", pentru un aer sănătos, purifică aerul din habitaclu neutralizând particulele nocive, şi varianta „Relax", care generează ioni negativi pentru eliminarea stresului şi a oboselii.

La bordul lui Latitude vă mai puteţi juca şi cu difuzorul de parfum, care dispune de două cartuşe cu arome Blue Ocean şi Mango.

Ionizatorul şi difuzorul de parfum se pot activa prin simpla apăsare a unui buton aşezat pe consola centrală

Dispozitivul e personalizabil în întregime, astfel că puteţi alege intensitatea şi aroma parfumului.

Cartuşele se schimbă după golire şi pot fi alese din reţeaua Renault şi alte variante.

Scaunul se poate regla pentru mai multe tipuri de masaj, la intensităţi diferite

Caseta tehnică

Motorizare: diesel, 2 litri - 150 CP;

Cutie de viteze: manuală, 6 trepte;

Viteză maximă: 208 km/h;

Consum carburant: /100 km (urban/extraurban/mixt): 7/4,6/5,3;

Capacitate rezervor: 70 litri.

Mai multe