Laura Codruţa Kovesi: ”Antena 3 nu este confiscată de DNA. Ministerul Finanţelor face executarea”

11 august 2014 12:25   Național
Ultima actualizare:

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat luni, la “Adevărul Live”, că Direcţia a fost desemnată de instanţă să identifice şi să indisponibilizeze conturi şi imobile pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA, transmite Mediafax. De asemenea, ea a mai spus că executarea o va face statul, prin MFP, Antena 3 nefiind parte în cauză.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a precizat că în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare există o hotărâre judecătorească definitivă care are putere de lege, şi, ca orice lege, are putere executorie.

În acest context, Kovesi a spus că neagă categoric afirmaţia că Antena 3 este confiscată de DNA sau de orice altă instituţie a statului, întrucât Antena 3 nu a avut nici o calitate în acest proces, în care au fost condamnate definitiv mai multe persoane, printre care şi Dan Voiculescu.

Codruţa Kovesi a subliniat că jurnaliştii de la Antena 3 nu au fost implicaţi în dosarul ICA şi nu s-a dispus de către instanţă, prin decizia definitivă, confiscarea unor bunuri de la aceştia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

Şeful DNA a precizat că hotărârea de condamnare nu are legătură cu libertatea presei.

“Libertatea presei nu o garantează premierul sau orice altă persoană, ci legea”, a mai spus Kovesi.

Procurorul şef al DNA a adăugat că prin decizia definitivă a instanţei, s-a pus sechestru pe mai multe imobile şi conturi, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA, iar toate bunurile care vor fi identificate, până la concurenţa sumei stabilite, trec în proprietatea statului.

Kovesi a subliniat că, aşa cum se arată foarte clar în decizia definitivă a instanţei, DNA a fost desemnată nu ca organ de executare, ci de identificare a acestor bunuri şi de indisponibilizare a lor. Mai departe, DNA va comunica instituţiilor care au atribuţii de executare, în speţă Ministerului Finanţelor, ce bunuri au fost identificate.

De asemenea, DNA va urmări modul în care s-a realizat procedura de executare, iar când constată că a fost recuperat prejudiciul aşa cum a hotărât instanţa, activitatea Direcţiei în acest caz încetează.

Kovesi a reafirmat că postul de televiziune Antena 3 nu are calitate în acest dosar, fiind doar chiriaş într-o clădire a unei societăţi comerciale în cazul căreia instanţa a dispus confiscarea.

După ce clădirea trece în proprietatea statului, în urma executării silite, de care se obicei se ocupă Ministerul Finanţelor, de obicei prin ANAF, se va stabili ce se întâmplă mai departe cu clădirea, dacă ea va fi vândută la licitaţie.

Kovesi a precizat că nu este treaba DNA dacă, mai departe, contractul de închiriere a clădirii încheiat cu Antena 3 va fi sau nu prelungit de noul proprietar al imobilului.

Şeful DNA a mai spus că Dan Voiculescu a fost audiat în dosare de şantaj şi acesta a spus că nu are nici o calitate în postul de televiziune Antena 3 şi nici cu politica editorială a acestuia.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, vineri, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Curtea de Apel a mai decis ca sediul posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco să fie confiscate.

Totodată, magistraţii de la CAB au decis să îi confişte lui Dan Voiculescu şi penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.

De asemenea, i se confiscă lui Voiculescu suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile şi a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.

Instanţa a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurenţa sumei de 15.000.000 de lei, la BRD, şi pâna la concurenţa sumei de 5.000.000 de lei, la RBS Bank.

Cameliei Voiculescu îi va fi confiscată suma de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la ICA, donate de Voiculescu, iar Corinei Voiculescu, suma de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la ICA, ce i-au fost donate tot de taăl său.

Totodată, de la Camelia şi Corina Voiculescu se confiscă sumele donate de Dan Voiculescu în urma închirierii spaţiului Grivco către Romtelecom.

De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând celorlalţi inculpaţi.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au mai dispus şi sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei. Această instituţie trebuie să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale lui Dan Voiculescu şi a fiicelor sale, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate.

Odată cu cererea adresată de reprezentaţii biroului îndreptată către Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor (CARIN) se va specifica că este necesară şi identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizicesau juridice care cei trei sunt împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, identificarea rulajului conturilor menţionate in anexa in vederea stabilirii beneficiarilor reali.

Potrivit procedurii, Biroul va informa de îndată Curtea de Apel Bucuresti în legătură cu rezultatele verificărilor. După identificarea bunurilor, Curtea de Apel Bucuresti va completa, după caz, un certificat de indisponibilizare privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor.

Mai multe