Laura Codruța Kovesi, audiată la CSM. Participă și ministrul Tudorel Toader

27 februarie 2018 9:26   Național
Ultima actualizare:

Procurorul șef al DNA a fost chemată astăzi la CSM pentru a fi audiată, în scandalul revocării din funcție. Ministrul Justiției a declarat că va participa, de asemenea, la ședință.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat că va participa astăzi la şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în care se va discuta solicitarea privind revocarea din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

”Secţia pentru procurori informează opinia publică cu privire la faptul că urmează să ia în discuţie solicitarea Ministrului Justiţiei privind revocarea din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în şedinţa stabilită pentru ziua de marţi, 27 februarie 2018, ora 14.00, la sediul Consiliului” - se arată în comunicat. 

Ministerul Justiţiei a publicat, vineri, pe pagina de internet a instituţiei, raportul privind activitatea managerială de la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mai multe