Le-a dispărut din seifuri 1.000.000 €
Reclamaţii pe bandă rulandă la o bancă din Piteşti. În mai puţin de o săptămână, opt clienţi care aveau bani şi bunuri în cutiile de valori susţin că au fost jefuiţi. Oamenii s-au trezit cu seifurile goale şi sunt disperaţi. Prejudiciul total de ridică la peste 1.000.000 de euro, iar păgubiţii îşi vor recupera banii doar dacă hoţii vor fi prinşi.
Scandalul a început în urmă cu câteva zile, când un client al băncii a dorit să scoată o sumă de bani din cutia cu valori pe care o închiriase acolo. A rămas înmărmurit când a văzut că cei 130.000 de euro îi dispăruseră. Omul a cerut socoteală angajaţilor băncii, însă aceştia nu au avut nici o explicaţie. Vestea s-a dus repede şi, în scurt timp, mai mulţi clienţi au venit să-şi verifice seifurile de la banca respectivă, de teamă să nu fi căzut şi ei victime hoţilor.
Astfel, numărul reclamaţiilor a început să curgă. Până ieri seară, opt persoane au depus plângeri. Prejudiciul total este estimat la fabuloasa sumă de 1.000.000 de euro. Surse din poliţie susţin că ştiu deja care a fost modul de operare al furturilor şi au şi un cerc de suspecţi. Este vorba de un grup de cetăţeni străini, care ar fi gândit jafurile cu câţiva ani în urmă.
Aceştia şi-au închiriat cutii de valori la bancă pentru o scurtă perioadă de timp, au făcut dubluri la cheile de la seifuri şi au aşteptat ca acestea să fie reînchiriate. Deşi cheile ar trebui schimbate după încetarea contractului cu fiecare client, poliţiştii ar fi aflat că, din lipsă de fonduri, reprezentanţii băncii nu au mai făcut acest lucru.
"Am venit să verific cutia de valori şi era goală! Mi-au dispărut 131.000 de euro" Maria Ilinca, păgubită
Astfel, gruparea de hoţi a reuşit să intre în camera de valori şi să aibă acces la seifurile care aparţineau deja altor persoane. Nu se ştie însă în ce interval de timp au avut loc furturile, întrucât unii păgubiţi susţin că nu îşi verificaseră seiful de mai bine de un an de zile. Mai mult, poliţiştii se aşteaptă ca prejudiciul să depăşească 1.000.000 de euro, pentru că nu toţi clienţii au venit să-şi verifice economiile.
Oamenii sunt disperaţi pentru că banca nu îi va despăgubi. Singura posibilitate ca ei să-şi recupereze prejudiciul este ca hoţii să fie prinşi şi să înapoieze sumele de bani. Anchetatorii urmează să audieze, zilele acestea, toţi posesorii de căsuţe de valori.
Click!spune
Banca oferă serviciul de închiriere a casetelor de valori fără a solicita clienţilor declararea conţinutului acestora.
Casetele pot fi deschise numai cu cheile unice de acces aflate în posesia clienţilor, după acţionarea, în prealabil, a unei alte chei aflate în posesia băncii. Clienţii nu sunt însoţiţi de personalul băncii în momentul deschiderii efective a casetelor de valori.