Lebede salvate de scafandri. Ce pericole le pândeau pe graţioasele înaripate

5 ianuarie 2017 18:45   Național
Ultima actualizare:

Păsări la ananghie! Pentru a nu fi mâncate de romi sau de câinii fără stăpân, mai multe lebede de pe un lac de la marginea Pădurii Ceala (Arad) au fost salvate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). În ultimele zile, numărul scăzuse considerabil: cinci dispăruseră, iar două fuseseră găsite moarte.

Câinii puteau ajunge uşor la graţioasele păsări, apa lacului Homoc fiind îngheţată. Mai mult, biologii Parcului Natural Lunca Mureşului spun că lebedele s-au împrietenit cu oamenii care le hrănesc şi că au devenit vulnerabile. „Unii dintre cei care locuiesc aici, în locuinţe improvizate, au prins lebedele, probabil pentru carne. Am găsit şi cadavre ale unor lebede care ar fi fost atacate de câini”, explică Viorica Graur, şef al Poliţiei Locale.

Echipele de intervenţie de la ISU au adus scafandri, care au spart gheaţa. Poliţiştii locali au anunţat că vor supraveghea zona în următoarele săptămâni. 

Mai multe