Lecţie de ambiţie: "Arătam ca un monstru". A slăbit 100 de kg în 9 luni. Află cum!

2 februarie 2015 20:26   Național
Ultima actualizare:

Mihai este un tânăr care poate fi un exemplu pentru oricine. În urmă cu cinci ani, îi era teamă se se urce pe cântar. Avea 180 kg şi părea că n-are nicio şansă să ducă o viaţă normală. Cu o ambiţie de fier, a reuşit să slăbească 100 kg în doar 9 luni.

Tânărul a început să se îngraşe de la vârsta de 4 ani. Pe atunci, avea deja 30 de kilograme. Până la vârsta majoratului a ajuns să cântărească peste 140 kg. De parcă destinul nu ar fi fost îndeajuns de crunt cu el, necazurile nu au ocolit-o nici pe cea care i-a dat viaţă.Mama lui Mihai a fost arestată şi în închisoare a trecut prin chinuri groaznice, fiind abuzată de mai multe ori. Nici viaţa în libertate nu a fost prea simplă. A făcut eforturi supra-omeneşti pentru a-l putea aduce pe fiul ei la o viaţă normală.

"A fost o luptă pe viaţă şi pe moarte să-i găsesc haine. Pentru orice tip de îmbrăcăminte trebuia să merg la croitor. Copiii îl ocoleau. Atrăgea jigjniri şi mă gândeam că nu poate să facă faţă. A fost cumplit", a declarat mama lui Mihai, în emisiunea "La Măruţă" de luni, de la ProTV.

"Mama mi-a dat încredere să merg mai departe"

Când se uită peste fotografiile din copilărie, Mihai rememorează toate momentele grele prin care a trecut. Cu toate acestea, îşi aminteşte cu zâmbetul pe buze cum a început totul:"Ambiţia mea a fost mai mult pentru o fată. Dar cred că mai mult a venit de sus. Nu mă aşteptam să reuşesc o asemenea performanţă. Atunci cand cantarul trecuse peste 180 de kilograme, nu credeam ca o să pot slăbi atat. Colegii spuneau că «arătam ca un monstru». Aveam si astm, nu prea aveam voie sa fac efort. Au fost momente in care am vrut sa renunt dar am continuat. Am avut încrede în Dumnezeu. M-am rugat să slăbesc. S-a întâmplat un miracol. Voiam să devin un om ca toţi ceilalţi", a declarat tânărul la ProTV.

Cum a reuşit

După un şir lung de suferinţe şi multe insulte primite din toate direcţiile, din cauza infăţişării lui, Mihai s-a înarmat cu o ambiţie fantastică.A început cu un regim alimentar foarte strict, însoţit de exerciţii fizice, în fiecare zi, chiar dacă medicii i-au recomandat să nu exagereze cu sportul din cauza bolii de care suferea, astm.Timp de 9 luni, a respectat cu sfinţenie regimul pe care şi l-a impus.Pentru că scăderea în greutate s-a produs brusc, Mihai a rămas cu surplus de piele pe tot corpul. De aici, s-a lăsat pe mâna echipei "Frumuseţe pe muchie de cuţit", de la ProTV. Medicul Marek Vâlcu i-a făcut mai multe intervenţii chirurgicale şi i-a inlăturat, într-o mare măsură, pielea inestetică de pe abdomen, picioare şi spate. Pe lângă aceste intervenţii, medicii i-au injectat acid hialuronic, i-au făcut înalbire de dinţi şi i-au ridicat sprâncenele. Aspectul său fizic s-a schimbat la 180 de grade.

Drept răsplata pentru felul în care a evoluat aspectul fizic dar şi starea sa de sănătate, Mihai s-a decis să se înscrie la Facultatea de Teologie. Acum, se apropie de finalizarea studiilor şi a început, în paralel, şi Facultatea de Jurnalism. A ajuns să ducă o viaţă normală, graţie ambiţiei şi norocului pe care l-a avut atunci când a fost cooptat la emisiunea "Frumuseţe pe muchie de cuţit".

Mai multe