Legea pensiilor, modificată din nou. Cum se va dovedi vechimea în muncă
Scandalul cărţilor de muncă a început încă de acum un an. De aceea, s-a decis ca Legea pensiilor să fie din nou modificată pentru a se schimba modalitatea în care, în anumite situaţii, se poate dovedi vechimea în muncă.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a fost trimis luni spre dezbatere Consiliului Economic şi Social şi priveşte perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, notează adevarul.ro.
Concret, proiectul propune ca, în cazul în care cartea de muncă a fost deteriorată sau pierdută sau angajatorul a fost lichidat/radiat ori nu mai există arhiva acestuia, persoanele care vor să se pensioneze şi nu pot dovedi vechimea în muncă, să ceară informaţii caselor de pensii.
Violeta Alexandru: „Nu toate cărţile de muncă sunt scanate”
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, declara la finalul lunii ianuarie că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime.
Aproximativ 20% dintre cărţile de muncă înfiinţate înainte de introducerea REVISAL nu sunt scanate, iar unele dintre cele scanate nu sunt de bună calitate, astfel încât Casele de Pensii nu pot ţine cont de ele, a declarat ministrul Alexandru.
„În perioada 2006-2008, Casele de Pensii au scanat cărţile de muncă. Nu toate, se estimează un procent de 80%. Verific, la sânge, procentul. Am cerut, desigur, explicaţii detaliate privind renunţarea, de către cei care au avut sarcina să facă scanarea, la obiectivul integrării tuturor informaţiilor din Cărţile de muncă în sistem”, a declarat ministrul, adăugând că nu i se pare normal că oamenii care vor să se pensioneze sunt nevoiţi în continuare să aducă adeverinţele care să le ateste vechimea, atât timp cât aceste informaţii ar fi trebuit să fie centralizate şi deţinute de o singură instituţie.
Scanările sunt de proastă calitate
Ministrul explica atunci că în urma certificărilor pe care le-a efectuat a descoperit că scanările nu sunt de bună calitate. „Casele de Pensii spun că nu pot avea încredere în corectitudinea informaţiilor.
Pe scurt, bani aruncaţi, timp irosit. Cineva nu şi-a făcut treaba şi cineva a decis să se renunţe, oprind practic România în loc cu câţiva ani şi purtând pensionarii pe drumuri pe la angajatori/ITM, etc”, a adăugat Alexandru.
Softurile au vulnerabilităţi
Pe de altă parte, ministrul Muncii a spus că programele soft cu care lucrează platformele Casei de Sănătate, Casei de Pensii, Revisal, ANOFM au toate vulnerabilităţi.
„Cred că trebuie să facem un efort strategic naţional pentru aceste infrastructuri critice, astfel încât oamenii să nu stea cu frica în sân că în momentul în care ajunge (la momentul pensionării, n.r.) se întâmplă ceva în soft şi cine ştie ce se pierde, cine ştie ce apare... Aşa ceva este inadmisibil”, a declarat ministrul.
Angajaţii după anul 2001 nu trebuie să aducă adeverinţa
Anunţând că, într-un final, se va rezolva problema astfel încât şi Casele de Pensii să aibă acces în REVISAL, „indiferent de problemele găsite şi nerezolvate, probleme vechi”, ministrul Alexandru a precizat că, în prezent, „doar persoanele dispunând de informaţii după 1.04.2001 pot fi scutite de prezentarea adeverinţelor de vechime”.
Pensiile cresc, dar nu se știe cu cât
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a afirmat marţ într-un interviu că Guvernul va majora punctul de pensie începând cu 1 septembrie, însă a evitat să avanseze procentul cu care vor creşte pensiile.
„Procentul este un procent care vine din ceea ce poate bugetul în acest moment şi cea mai bună sursă este ministrul Finanţelor. (...) Cu siguranţă în câteva zile această informaţie, cu tot cu restul cifrelor, vor fi date publicităţii”, spune Violeta Alexandru.
„Ce ştiu cu siguranţă este că pensiile vor creşte (...) Nu există nici o îndoială cu privire la determinarea Guvernului de a creşte pensiile. (...) Nu am ezitat, nu am cum să vorbesc despre legislaţia României ca fiind o opţiune, însă nu suntem astăzi în situaţia pe care o avea PSD când a propus această lege. Ce ştim sigur este că acest guvern va mări pensiile, este conştient de nevoile pe care le au pensionarii”, a declarat Violeta Alexandru, marţi seară, într-o emisiune la TVR.
Ea a precizat că în maximum două săptămâni va avea loc rectificarea bugetară şi că tot atunci se va decide şi cu cât va creşte punctul de pensie.
”Suntem determinaţi să fie creşterea de la 1 septembrie, cel puţin în acest moment nu am informaţii care să sugereze că ar putea fi o altă dată”, a precizat ministrul Muncii.
Ea a făcut referire şi la aşa-numita pensie minimă, de care beneficiază cei care au stagii de cotizare mici, spunând în acest context că ar fi ”injust” ca această pensie să fie la nivelul celor mai mici pensii ai căror beneficiari au plătit la sistem şi au muncit zeci de ani.