Legea salarizării, amânată cu o săptămână
UPDATE. Legea salarizării unitare va fi luată în discuții după Sărbătorile de Paști. Astăzi ar fi trebuit să ajungă în Parlament, după cum a anunțat aseară ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu dar președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a spus ”stop joc”.
”Eu nu vreau să îl depun astăzi. Să mai stea o săptămână, să meargă la grupuri, să îşi mai dea lumea cu părerea”a declarat Dragnea.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a explicat că proiectul Legii salarizării unitare nu a fost dat până acum publicităţii pentru că tot s-au făcut modificări pe proiect, însă textul legii va intra luni în parcursul legislativ.
”Mâine (n.r. astăzi) va fi semnată de absolut toţi parlamentarii, noi având foarte multe semnături deja, în jur de 200. Colegii care nu au apucat să o semneze vor avea o şedinţă unită a grupurilor parlamentare ca să mai prezentăm o dată principiile acestei legi pentru cine nu a fost la Sinaia şi vom intra cu ea în Parlament într-o procedură destul de rapidă de dezbatere a acestei legi”, a declarat ministrul, care ținut să precizeze că proiectul mai poate suferi amendări, inclusiv din partea sindicatelor.
BNR și ASF fără majorări
Legea salarizării unitare vizează toate instituţiile publice, cu excepţia BNR şi ASF.
Primele majorări vor avea loc de la 1 iulie 2017 pentru militari şi poliţişti: soldele de funcţie ale personalului militar cresc cu 20% faţă de nivelul acordat pentru martie 2017, salariile de funcţie ale poliţiştilor se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat în martie 2017.
Creșterile au loc din vară
De la 1 ianuarie 2018 cresc salariile medicilor şi asistentelor, însă lefurile din Sănătate vor rămâne aceleaşi până în 2022 deoarece din 2018 este acordată întreaga creştere salarială prevăzută în lege.
În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
În cazul în care bugetarii au în momentul de faţă salarii mai mari decât cele prevăzute în lege pentru anul 2022 sau devin mai mari ca urmare a majorărilor, se vor acorda drepturile salariale la nivelul anului 2022.
Raportul dintre cel mai mic salariu din sectorul public şi cel mai mare este de 1 la 12.