Leii Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon și Mărin pleacă în Africa

13 noiembrie 2014 10:33   Național
Ultima actualizare:

Soarta a cinci lei chinuiți se va schimba radical. Leii Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon și Mărin, de la fosta grădină zoo din Baia Mare, vor fi transferați de organizația Vier Photen în sanctuarul Lionsrock (Stânca Leilor) din Africa de Sud. Acolo își vor petrece restul vieții.

Sunt bătrâni și triști. S-au născut în cuști înguste și au dormit toată viața de până acum pe cimentul rece din Grădina Zoologică din Baia Mare, care s-a închis anul trecut. Viața leilor Lidia, Lavinia, Petrică, Tarhon și Mărin, cu vârste între 10 și 12 ani, se va schimba în 2015.

Medicii de la organizația Vier Photen au început deja să îi pregătească pentru cel mai lung și important drum din viața acestor animale sălbatice.

”Animalele, deși au o vârstă destul de înaintată, se prezintă într-o stare foarte bună. Domnul doctor Miclăuș are grijă de acești lei de ani de zile, timp în care a dezvoltat o relație specială cu ei”, a explicat Dr Cornel Stoenescu.

Deși bine întreținuți, leii stau în prezent într-un țarc de mici dimensiuni, care nu le asigură spațiul necesar mișcării.

În rezervația Lionsrock din Africa de Sud, ei vor trăi sub cerul liber, în țarcuri generoase de peste 1 hectar, unde specialiștii în feline mari le vor asigura atât hrana și tratamentul medical specific.

Click! spune

În grădinile zoo din România trăiesc în prezent 175 de feline mari, potrivit datelor oficiale. Cei mai mulți sunt lei (82), tigri (57) și jaguari (17), restul fiind lincși (12), leoparzi (4) și pume (3).

24 dintre aceste animale trăiesc în prezent în grădini zoo care și-au pierdut autorizația, precum cea de la Craiova, Râmnicu Vâlcea, Turda sau Galați.

În multe dintre aceste grădini, animalele sunt ținute în condiții mizere, în țarcuri foarte mici, fără un tratament medical de specialitate sau hrană adecvată.

Din 2007 și până astăzi, VIER PFOTEN a transferat la LIONSROCK  37 de lei și 5 tigri din România, proveniți din grădinile zoo sau din captivitate privată.

Mai multe