Leoaica de la Zoo Rădăuţi a atacat un copil de 11 ani

11 ianuarie 2015 21:25   Național
Ultima actualizare:

Clipe de coşmar la Grădina Zoologică, din Rădăuţi, pentru un copil în vârstă de 11 ani.

A vrut să se joace cu leul din cuşcă, dar a ajuns pe patul de spital. Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, când Lucian a intrat cu alţi trei prieteni, la Zoo, pentru a vedea animalele. Ajuns la cuşca leilor, băiatul a introdus un băţ printre gratiile cuştii şi a întărâtat leoaica. Animalul, astfel provocat, şi-a scos laba printre gratii şi l-a zgâriat pe Lucian pe picior, abdomen şi pe coapsa stângă. Copiii s-au speriat, au strigat după ajutoare, iar băiatul rănit a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, unde are nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale. Părinţii copilului au venit într-un suflet la spital şi acuză neglijenţa angajaţilor de la Zoo, care i-ar fi lăsat pe copii să intre fără să fie însoţiţi de un adult. Îngrijitorul Maricel Şuleapă, care le-a permis accesul, va fi cercetat pentru vătămare din culpă şi neglijenţă în serviciu, chiar dacă s-a apărat şi le-a spus poliţiştilor că le-a atras atenţia copiilor despre cum trebuie să se comporte în incinta parcului.

Mai multe