Lili şi Ramona fac nuntă mare în Italia

19 ianuarie 2018 20:29   Național
Ultima actualizare:

Sunt împreună de 15 ani, dar şi-au ţinut iubirea „la secret”. Liliana Crăciun şi Ramona Dinescu sunt primele românce care-şi vor oficia relaţia prin căsătorie. Totul se va întâmpla în Italia, într-o micuţă localitate din Sardinia, scrie adevarul.ro.

Povestea de dragoste dintre Liliana Crăciun şi Ramona Dinescu a început în urmă cu mai bine de 15 ani. Cele două povestesc că relaţia lor a pornit la telefon. Vreme de cinci ani, şi-au consumat iubirea în România, ascunsă de ochii curioşilor. În urmă cu un deceniu, cele două românce s-au mutat în Sardinia, Italia, unde au hotărât să nu-şi mai ascundă dragostea. Anul trecut, cele două au decis să îşi oficializeze relaţia, fiind primul cuplu gay de românce care îşi oficializează relaţia în Italia. 

„Suntem foarte bucuroase că putem, în sfârşit, să facem acest pas, suntem împreună de 15 ani. Am aşteptat mult timp această lege care permite căsătoria cuplurilor homosexuale şi, în sfârşit, iată-ne aici. Eu în luna iulie (n.r. - anul 2017) m-am întors acasă şi am făcut toate actele, lipsesc doar documentele Ramonei. Am sosit în Sardinia acum 10 ani. Întâi a venit partenera mea, Ramona, care a găsit un loc de muncă şi a început să lucreze ca asistentă medicală. O lună mai târziu, am decis să o urmez şi am venit şi eu. Aici, în Nuoro, am găsit mulţi prieteni. Oraşul ăsta a devenit a doua mea casă şi aici am decis să ne căsătorim. În ţara mea (n.r. - România), din păcate, nu există încă legislaţie care să permită căsătoriile homosexuale”, a declarat Liliana, pentru publicaţia italiană La Nuova Sardegna. Liliana Crăciun are 50 de ani, este din Brăila, şi îngrijeşte bătrâni, iar Ramona Dinescu are 42 de ani, este din Bistriţa şi este asistentă medicală în localitatea Sassari.

Demersurile celor două românce au fost primite cu deschidere de autorităţile locale. Edilul din localitatea Nuoro, Andrea Soddu, a declarat pentru presa italiană că orice persoană, indiferent de orientarea sexuală, este binevenită să trăiască şi să se căsătorească în oraşul pe care îl administrează. Liliana a cerut-o în căsătorie de două ori pe Ramona. Ultima dată s-a întâmplat chiar de Revelion, când Liliana i-a şi dăruit un inel logodnicei sale. Deocamdată nu a fost făcută publică data cununiei civile, însă este cert faptul că aceasta va fi însoţită şi de o petrecere, la care vor lua parte toţi prietenii. Italia a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex în 2016.

Mai multe