Limbaj de educatoare la adresa copiilor: „Sunteţi spălaţi pe creier!“
Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit o sesizare la adresa educatoarei Iulianei Panainte, de la Grădiniţa cu program prelungit 27 din Iaşi, care urlă la micuţi şi le vorbeşte urât.
Ieşeanul a trimis o înregistrare audio Inspectoratului Şcolar Judeţean în care susţine că vocea îi aparţine educatoarei Iulian Panainte, care este şi directoareaa grădiniţei.
„Sunt sătulă de copii şi de toţi. Treceţi la masă. Taceţi măi din gură!!“, strigă educatoarea la copii. Micuţii încep să plângă la un moment dat, speriaţi de strigătele educatoarei. „Sunteţi spălaţi pe creier“, mai urla femeia care îi ameninţă pe micuţi că le pune mâna pe plită dacă nu sunt cuminţi.
EXCLUSIV! Educaţie cu pumnul la grădiniţă în Iaşi. Fetiţe bătute de educatoare
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au început să facă verificări. „Am primit o sesizare pe adresa de mail care nu este semnată. Este o intregistrare audio. Am demarat o anchetă să vedem dacă vocea corespunde persoanei pe care media a indetificat-o. Respectăm paşii legali. Dacă se dovedeşte că educatoarea are acest comportament, nu are nicio scuză. Suntem conştienţi ca este o situaţie gravă“, a spus Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.