Linie telefonică gratuită unde pot fi sesizate neregulile la BAC

19 august 2011 15:15   Național
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a alocat şi pentru sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat o linie gratuită Tel Verde 080080110, la care cetăţenii pot semnala orice nereguli constatate în derularea probelor.

Ministerul Educaţiei reaminteşte părinţilor că examenul de bacalaureat este gratuit pentru elevii clasei a XII-a şi solicită elevilor şi părinţilor să semnaleze la numărul amintit orice situaţie în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol.

Linia de telefon va fi disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 9.00-19.00, începând cu data de 22 august, a precizat sursa citată.

Luni începe a doua sesiune de bacalaureat pentru 109.595 de candidaţi înscrişi, repartizaţi în 295 de centre de examen.

Mai multe