Litoralul românesc s-a umplut iar de viață. Sute de oameni au furat startul și au început „marea relaxare”
Nu doar terasele s-au deschis la 1 iunie, ci și plajele. Aici, însă, turiștii au furat startul și au făcut plajă de ieri, cu o zi înainte de a avea voie. Vama Veche, de exemplu, a prins din nou viață în acest weekend prelungit și s-a umplut de mașini, motocicliști și turiști în costume de baie.
Ultima zi de primăvară i-a scos pe români din case. Cu mic cu mare, din toate colțurile țării, au profitat de weekendul prelungit și au venit de marea de care le-a fost atât de dor. „Nu ne așteptam să fie atât de multă lume și atâta veselie. Am crezut că o să fim doar noi pe plajă, dar e foarte tare!”, a declarat o tânără duminică pentru Digi 24. Internetul s-a umplut de fotografii de la malul mării, cele mai mai multe fiind din Vama Veche. „Vama începe să-și revină”, anunță internauții, postând imagini cu motocicliști, terase, sticle de bere ținute la rece, în nisip, și turiști stând relaxați la soare, pe prosoape. Unii, mai curajoși, au intrat și în apă.
Iulia, o tânără din Bacău, a plecat spre litoral de duminică și s-a bucurat ca un copil de 1 iunie când a revăzut valurile albastre ale mării. Recunoaște că nu a mai surprins-o aglomerația din anii trecuți, dar lumea se regrupează după situația ciudată și grea prin care cu toții am trecut. „E ca un nou început, ne adaptăm situației. Ne dorim să mai venim, acum e așa o evadare”, a declarat Iulia pentru Mediafax.
Și vedetele s-au urcat în mașini și au profitat de marea relaxare la mare. Ioana Ginghină s-a pozat printre maci pe plaja de la Costinești. „Epava de aici era locul preferat al copilărie mele. Imagini precum aceasta, pe care v-o las vouă aici, le port mereu în suflet ca pe cele mai dragi cărți poștale”, a scris actrița. A plecat de vineri, împreună cu verii și copiii, și au stat la bunici, la Costineşti. „A fost frumos, deși cam friguț pentru plajă”, explică ea. Daniel Buzdugan a resimțit diferența față de anii trecuți, când la 1 iunie hotelurile erau deja pline și pe plajă se stătea prosop lângă prosop: „Am ajuns la mare, dar e plin de... nimeni. Mi-e dor de topless-ul de Vamă!”, a scris el sâmbătă pe Facebook.
Patronii de terase se pregătesc să aibă turiști abia de acum încolo. Pentru prima săptămână a lunii iunie, în stațiunile de pe litoral au fost făcute 10.000 de rezervări. Peste 100 de hoteluri din stațiunile românești de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă și își așteaptă turiștii. „Chiar dacă cele peste 100 de hoteluri cumulează circa 35.000 de locuri de cazare, organizaţia patronală estimează un grad de ocupare de 25-30%, ceea ce însemnă că 8.500-10.000 de turişti se vor caza în structurile clasificate de pe litoral în prima săptămână din iunie”, spun reprezentanţii Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa.