LIVE Câteva zeci de persoane sunt în Piaţa Constituţiei pentru a susține Jandarmeria

25 august 2018 15:25   Național
Ultima actualizare:

Un miting organizat sub mesajul „Respect Jandarmeria Română” are loc sâmbătă, între orele 14 şi 17, în Piaţa Constituţiei, în faţa Parchetului General. Mitingul a fost avizat de Primăria Capitalei. Cîteva zeci de persoane sunt prezente în acest moment în faţa PG. Acestea au mesaje de susţinere a Jandarmerie, precum „Je suis Ştefania” sau „Respect Jandarmeria”.

În timp ce în Piaţa Constituţiei se desfăşoară mitingul pro-Jandarmerie câţiva tineri au transmis un alt mesaj Jandarmeriei Române de sub Arcul de Triumf. Aceştia au desfăşurat un banner cu mesajul „Pe aici nu veţi mai trece”. „Protestul de susţinere a jandarmeriei a primit autorizaţie de la primăria generală pentru 100 de persoane”, anunţa vineri seară Primăria Capitalei. Cererea de autorizare a fost semnată cu numele Mihaela Marinescu. Ministrul de Interne, Carmen Dan a anunţat că ancheta internă a Jandarmeriei Române a descoperit şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind "eminamente defensive", iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor. Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest a depăşit cifra de 700.  

Mai multe