Liviu Dragnea, atacat de Ecaterina Andronescu: ”Să se retragă din fruntea PSD”

14 august 2018 16:02   Național
Ultima actualizare:

Au apărut primele contestări din interior ale guvernului Dăncilă și ale liderului PSD Liviu Dragnea. Ecaterina Andronescu, membru cu vechime al partidului și fost ministru al Educației, îi cere explicit lui Dragnea să facă un pas în spate, într-o scrisoare deschisă transmisă G4Media.ro.

Ecaterina Andronescu, în prezent marginalizată în partid, îi cere liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, ”pentru binele României și pentru binele PSD-ului”. ”Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru”, se arată într-o scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu, intitulată SOS PSD, transmisă G4Media.ro.

”Dragi colegi din PSD, vă rog să fim obiectivi și realiști. Nu întâmplător am ajuns în această situație. De când există partidul acesta, noi am avut cele mai profesioniste guverne, iar în componența lor au făcut parte cei mai buni experți și profesioniști din țară.

Partidul a avut și are resurse umane de foarte mare calitate și specialiști adevărați, dar din nefericire componența actualului guvern nu este expresia PSD-ului și nu reprezintă nivelul și capacitatea profesioniștilor din partidul nostru.

Se poate compara acest guvern cu guvernele anterioare ale PSD-ului? Se poate compara acest guvern cu guvernele Văcăroiu, Năstase sau Ponta? Nu, în niciun caz. Acest guvern nu mă reprezintă nici pe mine, nici pe dumneavoastră, dragi colegi, nici PSD-ul, nici România. Acest guvern este expresia unei singure persoane, ceea ce nu este în regulă”, se arată în scrisoarea deschisă.

Citiți aici integral scrisoarea deschisă semnată de Ecaterina Andronescu.

Mai multe