Locatarii unui bloc din Zalău, evacuaţi din cauza mirosului de gaz de la subsol

26 decembrie 2019 18:06   Național
Ultima actualizare:

Locatarii unui bloc din municipiul Zalău sunt evacuaţi, joi seară, întrucât la subsolul imobilului se simte miros de gaz, acolo fiind pompieri, o echipă de la firma de gaze naturale şi un echipaj de jandarmi. În bloc sunt 38 de apartamente, fiind evacuate 22 de persoane, care erau acasă. Echipa Delgaz lucrează pentru a identifica scurgerea de gaze.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj au transmis, joi seară, că Detaşamentul Zalău intervine pe strada General Dragalina din Zalău, întrucât la subsolul blocului P40 se simte miros de gaz.

Ca urmare, întreg blocul va fi evacuat. Mai întâi, a fost evacuată una dintre cele două scări de bloc, fiind vorba despre 13 locatari (12 adulţi şi un copil), din totalul de 38 de apartamente. Din scara 2 s-au evacuat toţi locatarii care erau acasă: 6 adulţi şi 3 copii.

La locul intervenţiei s-au deplasat o echipă de la Delgaz şi un echipaj de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

Echipa Delgaz lucrează pentru identificarea scurgerii de gaze.

Mai multe