Locul secret în care Nicolae Ceauşescu împuşca fazani. Era o frumuseţe, acum totul e dezafectat
La 35 de kilometri de Botoşani, în adâncul unei păduri din apropierea comunei Cordăreni, se află, ferită şi astăzi de ochii curioşilor, cabana de vânătoare secretă a şefilor de odinioară ai Partidului Comunist Român. Localnicii spun că aici au avut loc vânători de fazani, petreceri ale prim-secretarilor de partid şi mese îmbelşugate.
La cabana secretă se ajunge doar pe un drum forestier. Geamurile au fost sparte, uşile sunt distruse, aproape totul dezafectat.
Cabana avea multe camere, băi, o bucătărie, un salon şi o zonă de dormitoare tip mansardă. ”Era o frumuseţe”, mărturiseşte nea Mitruţă. Primarul din Cordăreni, Constantin Dumitraş, a lucrat timp de 20 de ani la Ocolul Silvic, iar tatăl său a prins vremurile de glorie ale cabanei. ”A fost construită în anii ‘60, din lemn. Liderii politici au transformat-o apoi într-o construcţie mai solidă. Aici se venea la vânătoare de fazani”, povesteşte edilul.
Cabana a fost construită drept cadou pentru Nicolae Ceauşescu, fiind cunoscută pasiunea sa pentru vânătoare. ”Aici nu veneau vânători de rând. Erau numai oamenii partidului, prim-secretari cu suita lor. Veneau din toată ţara. Era un loc ferit, frumos”, spune Ion Mocanu, fost tehnician veterinar în sat.
Zona era renumită pentru fazanii care creşteau în sălbăticie. În aceste păduri trăiau şi mistreţi, iar pe câmpiile din apropiere - iepuri sălbatici. Pentru a-i răsfăţa pe liderii comunişti, sătenii au fost puşi să lucreze la o crescătorie de fazani. ”Ca să vadă invitaţii o mulţime de fazani şi să-i nimerească până şi cel mai prost ţintaş”, se amuză nea Mitruţă.
Fostul tehnician veterinar Ion Mocanu ştie tot procesul: ”Erau aduse cloşti, erau crescuţi puii şi când ajungeau la maturitate erau eliberaţi”, completează Mocanu. Nicolae Ceauşescu ar fi fost de două ori la cabana de la Cordăreni. Prima dată în anii ‘60, după o vizită la Dorohoi. ”Mi s-a părut că l-am văzut într-un IMS, maşină de teren, cu oamenii lui”, spune nea Mitruţă.
Alţii susţin că dictatorul comunist a poposit din nou la Cordăreni, pentru o nouă partidă de vânătoare la fazani, în 1970, cu ocazia unei alte vizite în judeţul Botoşani.
Petreceri de pomină, cu mâncăruri scumpe
De pomină au rămas petrecerile liderilor comunişti de la cabana din mijlocul pădurii. “Doar noi, care eram tehnicieni veterinari, cu fazanii, cu una - alta, mai ajungeam prin zonă”, rememorează Ion Mocanu. Oamenii spun că acolo aveau loc petreceri de pomină, cu mâncăruri scumpe şi cu lăutari. ”Se organizau chefuri care mai de care, cu strigături”, spune Ion Mocanu. În tot acest timp, “băieţii cu ochi albaştri” păzeau zona. ”Era plin de securişti, în permanenţă, acolo, la cabană”, explică sătenii.