Locuri în casă mai murdare decât vasul de toaletă

21 martie 2014 19:51   Național
Ultima actualizare:

Covoarele

Covoarele sunt de 4.000 de ori mai murdare decât vasul de toaletă. Multe organisme trăiesc între fibrele covorului, printre care se numără tot soiul de bacterii, microbi, viruşi şi acarieni.

Telecomanda, tastatura şi mouse-ul

Când ai dezinfectat ultima oară telecomanda, tastatura şi mouse-ul? Aceste accesorii sunt atinse în fiecare zi. Sebumul pe care îl lasă pielea, praful şi alte impurităţi, resturile de mâncare, lichidele acum uscate pe care le-ai vărsat săptămâna trecută... toate acestea sunt un mediu propice dezvoltării bacteriilor şi microbilor.

Buretele de vase

Buretele de vase ar trebui schimbat frecvent. Iar asta pentru că între fibrele lui de plastic se depun resturi alimentare care putrezesc şi dezvoltă o vastă floră microbiană şi bacteriană.

Telefonul mobil

La fel ca şi tastatura şi mouse-ul computerului, telefonul mobil adună pe suprafaţa sa o mulţime de bacterii. Gândeşte-te de câte ori îl duci la ureche lipindu-l de faţă! Şi te mai miri că ai acnee!

Tocătorul

Este mai sigur să toci verdeţurile pe capacul vasului de toaletă decât să foloseşti tocătorul. Pe el tai carnea, legumele, verdeţurile, pui brânzeturile, ţii cuţitul etc.  Este indicat să cumperi un tocător din plastic pe care să îl speli cu apă fierbinte, să îl freci cu un burete abraziv şi să-l dezinfectezi cu produse speciale.

Mai multe