Lorry suferă de tumoră la o aripioară

6 iulie 2012 15:34   Național
Ultima actualizare:

Au încântat ani la rând publicul Delfinariului din Constanţa cu giumbuşlucurile lor. Acum, John şi Lorry, leii de mare ajunşi la vârsta de 16 ani, sunt bătrâni şi bolnavi. Nici măcar medicii din străinătate nu îi mai pot ajuta să se însănătoşească.

După ce, în vara anului trecut, leuţul John se simţea foarte rău şi nu mai asculta comenzile antrenorilor, acum şi partenera lui de spectacole, Lorry, are mari probleme de sănătate.

Femela care se află la microrezervaţia din Constanţa de 15 ani are o tumoră la înotătoare, care nu poate fi operată. Specialiştii microrezervaţiei au încercat să o ajute, însă fără succes.

În ţara noastră nu sunt spaţii amenajate pentru efectuarea unei astfel de intervenţii chirurgicale. „Trebuie un bazin cu apă puţină, pentru a nu se îneca, dar nici cu prea puţină apă, ca să nu se usuce.

În acest bazin trebuie să existe şi condiţii speciale de recuperare după intervenţia chirurgicală", explică dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Lorry a fost dusă şi la medicii din Varna, Bulgaria, pentru a fi consultată, dar aceştia au refuzat să o opereze întrucât, au spus ei, leul de mare nu are nici o şansă de supravieţuire.

Acum, John şi Lorry sunt ţinuţi în bazinul de carantină al delfinilor pentru că nu există alt spaţiu disponibil pentru ei. Fostele vedete ale Delfinariului au luat o binemeritată vacanţă, încă din vara anului trecut. Ei nu mai susţin spectacole, fiind bătrâni. Au 16 ani, iar media de viaţă a unui leu de mare este de 19 ani.

Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen le-au luat locul

Leii de mare au fost, după moartea delfinului Mark, singurele vedete ale Delfinariului, până când le-au venit în ajutor cei trei delfini din China: Chen-Chen, Pei-Pei şi Ni-Ni.

Azi, cei trei delfini dau primele spectacole în aer liber din acest sezon estival. Prima reprezentaţie va avea loc la ora 10.00. Un bilet de intrare pentru adulţi costă 50 de lei, iar copiii plătesc doar jumătate din costul biletului. Micuţii până în 5 ani au intrarea gratuită.

Mai multe