Lotca alimentată cu energie solară lansată la apă pe Dâmboviţa

2 octombrie 2014 15:55   Național
Ultima actualizare:

Un lotcă propulsată de un motor alimentat cu energie solară va fi lansată pe Dâmboviţa, vineri la prânz, în imediata apropiere a Podului Unirii. Prototipul, idée a fostului canotor Ivan Patzaichin, a fost realizat în atelierele marangozilor (dulgheri specializaţi în prelucrarea ambarcaţiunilor din lemn) din Tulcea.

Deşi vara şi-a spus ultimul cuvânt, reprezentanţii Asociţiei “Ivan Patzaichin – Mila 23” vor lansa vineri, la ora 13.00, un prototip de lotcă cu totul special. Lotca solară e propulsată de un motor alimentat cu energie de la soare şi e rodul imaginaţiei fostului canotor Ivan Patzaichin. Noua ambarcaţiune va fi folosită în scop turistic, pentru plimbări de agrement pe lacuri, râuri sau Delta Dunării.

Lansarea oficială a lotcii trebuia să aibă loc în luna august, însă aceasta a fost amânată din cauză că prototipul nu a fost gata la timp. Mâine, cei prezenţi la eveniment în imediata apropiere a Podului Unirii se vor putea plimba cu ambarcaţiunea. Ivan Patzaichin în persoană va da detalii despre caracteristicile şi dificultăţile apărute în proiectarea şi realizarea acesteia.

Mai multe