Loteria fiscală şi-a schimbat regulamentul chiar înaintea extragerii

17 noiembrie 2015 21:45   Național
Ultima actualizare:

A fost o mare greşeală sau o decizie luată cu bună ştiinţă? Cei de la Ministerul de Finanţe spun că schimbarea de regulament a extragerilor bonurilor fiscale a fost luată de membrii comisiei chiar înaintea primei trageri, din 13 aprilie. Motivul? Să nu se încurce omul.

Legile sunt făcute ca să nu fie respectate. Nici măcar atunci când vorbim de mulţi bani publici, un milion de lei pe lună. Ne-au dovedit-o cei trei membri ai Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor, formată dintr-un reprezentant al Ministerului Finanţelor, un altul de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi încă unul de la Loteria Română.

Cu de la sine putere, fără să mai ţină cont de Ordinul de ministru 417/2015 care reglementa  modul cum se desfăşoară tragerea bonurilor fiscale, aceştia au schimbat regulamentul chiar înainte de prima extragere, cea din 13 aprilie. Cel puţin aşa au motivat cei de la Ministerul de Finanţe faptul că prima cifră extrasă a fost cea a sutelor şi nu a unităţilor, aşa cum scrie în lege.

”În cadrul simulărilor, s-a concluzionat că pot apărea dificultăţi în rândul participanţilor, datorită faptului că în cazul Loteriei bonurilor fiscale cifrele extrase din cele trei urne reprezintă de fapt o valoare exprimată în bani, iar aceasta trebuie citită de la stânga la dreapta. Pentru ca şi ordinea de extragere din urne să fie în concordanţă cu modul de citire a rezultatului şi pentru a evita confuzia în rândul participanţilor, comisia a decis să procedeze la extragerea bilelor începând cu cifra sutelor”, se apără cei de la Ministerul de Finanţe.

Aşa se face că la prima extragere din 13 aprilie 2015 a fost anunţat numărul 006 şi nu 600, aşa cum dicta Ordinul 417. La cea de-a doua extragere, din iunie, legislaţia în domeniu era deja schimbată. În Ordinul 755/2015, care i-a luat locul Reglementării 417, nu mai apare cum trebuie extrase cifrele, astfel că, cel puţin teoretic, ordinea ar putea diferi de la o extragere la alta.

Important este că cei peste 18.000 de români care au câştigat diverse sume de pe urma bonurilor fiscale nu trebuie să dea banii înapoi. 

Mai multe