Luată cu mascații! Ce ascundea o sexy-învățătoare din Vaslui

4 mai 2016 10:13   Național
Ultima actualizare:

O învățătoare suplinitoare, de 26 de ani, din comuna vasluiană Tătărani a fost ridicată de mascați, fiind acuzată că face trafic cu țigări. Alina Mădălina Idriceanu a fost prinsă, zilele trecute, cu mașina burdușită cu țigări, la Albița, interceptările arătând că ea era coordonatorul grupului de traficanți, scrie vremeanoua.ro.

Alina Mădălina Idriceanu, absolventă de Drept, este învățătoare suplinitoare la Școala din Băltați, comuna Tătărani.

Sătenii spun despre ea că a creat multe probleme în localitate. La Primărie, are amenzi de aproape 10.000 de lei, a fost condamnată pe fond pentru că a agresat doi consăteni și și-ar fi atacat cu un cuțit o vecină.

De curând, învățătoarea a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, pentru trafic de țigări, dar în urma contestației a scăpat doar cu control judiciar. Astfel, până la o sentință definitivă, se poate întoarce la catedră, potrivit vremeanoua.ro.

Mai multe