Lucrări de reparaţie la Magistrala 2, Pipera între 31 august-3 septembrie. Ce întârziere vor avea trenurile

23 august 2018 11:24   Național
Ultima actualizare:

Metrorex a anunţat că în perioada 31 august-3 septembrie va efectua lucrări de modernizare pe Magistrala 2, staţia Pipera. Ca urmare a lucrărilor, circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, iar timpul de aşteptare pe peron va creşte, potrivit comunicatului emis de Metrorex.

Metrorex a anunţat că în perioada 31 august-3 septembrie circulaţia subterană se va desfăşuira cu dificultate din cauza unor lucrări de reparaţii.Vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în stația Aurel Vlaicu și, de pe același peron, vor lua un alt tren de la aceeași linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei. În plus, în zilele 1-2 septembrie, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 vor fi nevoiţi să coboare în staţia Aviatorilior şi să urce într-un alt tren, de aceeaşi linie, pentru a continua călătoria. 

„Metrorex informează publicul călător că pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație a trenurilor, în perioada 31 august – 3 septembrie 2018, se vor efectua lucrări de modernizare și înlocuire a aparatelor de cale (macaze). Personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor.

Menționăm că, la orele cu vârf de trafic, intervalul de circulație între trenuri pe tronsoanele Berceni-Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu-Pipera-Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic și de 16 minute în restul zilei.

Pe tronsoanele Berceni–Aviatorilor–Berceni intervalul de succedare a trenurilor va fi de 8 minute. Pe tronsonul Aviatorilor-Pipera-Aviatorilor, intervalul de succedare a trenurilor va fi de 16 minute. Călătorii vor fi permanent informați prin sistemul de sonorizare din trenuri, dar și din stații", sunt informaţiile oferite de comunicatul Metrorex. 

Mai multe