Lucrările la Magistrala 5 de metrou întârzie încă un an

18 august 2014 23:32   Național
Ultima actualizare:

“În trei ani, pe aici va circula metroul”! Asta au anunţat cu surle şi trâmbiţe autorităţile în 2011, atunci când au început lucrările la Magistrala 5 de metrou, Eroilor-Drumul Taberei. Dacă s-ar fi ţinut de cuvânt, anul acesta totul ar fi fost finalizat.

Din păcate, din cauza multor întârzieri, pricinuite de lipsa banilor, inaugurarea a fost anunţată pentru semestrul doi al anului 2016. Potrivit italienilor de la Astaldi, compania care lucrează la Magistrala 5, termenul a fost prelungit, astfel că ne vom plimba cu metroul pe acest fir abia în 2017.

La finalul primului semestru al acestui an, circa 42% din lucrări sunt gata, aflăm din raportul pe primele şase luni publicat de grupul italian. Chiar şi aşa, oficialii Metrorex spun că lucrările trebuie finalizate până la sfârşitul anului 2016 şi că datele din contract trebuie respectate. (Andreea Dancu)

Mai multe