Ludovic Orban, despre creșterea cazurilor de coronavirus din București: „Se poate ajunge la carantinarea anumitor zone”

11 octombrie 2020 17:17   Național
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban a explicat că dacă nivelul de răspândire a COVID-19 continuă să crească, „se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone", iar în privința școlilor, acestea vor trece în regim integral online, dacă indicele depășește 3 la mia de locuitori.

„Este reglementat în Hotărârea de Guvern. Dacă este depășită rata de incidență de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, școlile vor trece în regim de online, integral. De asemenea, aici trebuie făcută o evaluare serioasă. Se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici și am convingerea că oamenii vor avea grijă și se vor păzi de infectare”, a precizat premierul.

Când s-ar putea trece la scenariul roșu

„Obiectivul nostru este să nu ajungem în situația de carantinare. Dacă cetățenii respectă regulile și dacă se păzesc de virus, nu vom ajunge în situația asta.

În rest, avem reglementări și legi care vor fi aplicate în funcție de situație. La indicele de peste 3 la mie, este prevăzut în lege ce înseamnă trecerea la scenariul roșu, adică învățământ online.

Avem o creștere, una mai mare decât ne-am fi așteptat. Pe de altă parte, încă putem să stopăm creșterea. Sunt un om care urmărește situația pe stradă, în mijloacele de transport în comun și am remarcat că a crescut gradul de conformare”, a adăugat premierul.Bucureștiul a înregistrat 564 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore. Față de ziua de ieri, rata de infectare a crescut în Capitală cu 0,11 și a ajuns la 2,39. 3.517 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, la 29.284 de teste efectuate. 

Mai multe