Ludovic Orban este premierul desemnat al României

6 februarie 2020 18:23   Național
Ultima actualizare:

Ludovic Orban a fost desemnat de Klaus Iohannis noul premier al României. Primul ministru propus trebuie să-și formeze echipa, iar apoi este așteptat în Parlament pentru a obține votul de încredere.

După mai multe runde de negocieri la Palatul Cotroceni și după ce partidele parlamentare și formațiunile politice invitate la consultări au venit cu mai multe propuneri de premieri, președintele României a anunțat cine va va ocupa fotoliul de prim ministru. Este vorba despre Ludovic Orban. „Îl desemnez pe domnul Orban să formeze un nou Guvern şi să se prezinte în Parlament”, a declarat Iohannis.

Klaus Iohannis a spus că susține în continuare alegerile parlamentare anticipate. 

Ludovic Orban urmează să propună o listă de miniștri și să se prezinte în Parlamant pentru a primi votul de încredere. 

Citește și: 

Totul despre premierul desemnat Ludovic Orban. Cum arată și cu ce se ocupă soția liberalului

De ce i se spune lui Ludovic Orban „Pompierul Atomic”

Mai multe