Ludovic Orban, fotografiat la terasă, în Centrul Vechi al Capitalei. Cu cine a ieșit premierul
După ce regulile stricte din carantină au mai fost „domolite”, chiar și premierul Ludovic Orban a ieșit din casă, la terasă, pentru a se putea relaxa în voie în weekend, mai ales că vremea de afară permite acum acest lucru, după ce au tot fost ploi.
Premierul Ludovic Orban a mers sâmbătă, 6 iunie, în Centrul Vechi al Capitalei, el explicând că a răspuns invitaţiei „unui bun amic”, care şi-a redeschis terasa. În ceea ce priveşte noi măsuri de relaxare, premierul a reluat afirmaţia conform căreia va avea loc o analiză, iar acestea vor fi anunţate cu câteva zile înaintea datei de 15 iunie.
Și, chiar dacă a ieșit în timpul său liber, Orban a fost atent și la cei din jur, în special dacă măsurile de distanțare și restricțiile impuse sunt respectate cu strictețe.
După aproximativ o oră de relaxare la terasă, Orban s-a declarat mulţumit de modul în care sunt respectate restricţiile și a afirmat că se bucură că românii au plecat în număr mare de minivacanţă, cerându-le să respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. Acesta nu a mai făcut alte precizări cu privire la alte măsuri de relaxare.
„Răspund la invitaţia unui bun amic care, de bucurie că a deschis terasa, m-a invitat si pe mine”, a explicat Orban motivul prezenţei sale în Centrul Vechi, conform imaginilor difuzate de Digi 24.
„Vom analiza alte măsuri de evaluare, pe care le vom anunţa cu câteva zile înainte de data de 15 iunie. Le vom anunţa la timpul potrivit”, a declarat şeful Executivului. Ludovic Orban a fost însoţit de mai multe persoane, printre care şeful Cancelariei, Ionel Dancă, şi consilierul Andi Manciu.