Luptător de K1, vânat de mascaţi din greşeală

3 aprilie 2014 18:59   Național
Ultima actualizare:

Momente de groază, miercuri, pentru Florin Ilie, luptătorul de K1. Pus la pământ de mascaţi şi încătuşat, fără nici un motiv, a fost dus la sediul poliţiei şi ameninţat că va fi reţinut 24 de ore. După patru ore, timp în care nu l-a mai băgat nimeni în seamă, poliţiştii i-au spus că e liber să plece acasă. Au făcut o confuzie.

Alertă, miercuri, la trupele speciale din Timiş. Un echipaj al Poliţiei Rutiere le-a cerut ajutor după ce un bărbat pe care îl urmăreau i-a agresat şi a fugit. Totul a început după ce un şofer nu a oprit la semnalul poliţiştilor.

Urmărit de oamenii legii, şoferul şi-a abandonat maşina şi a luat-o la fugă. Unul dintre agenţi a reuşit să-l ajungă, însă fugarul l-a lovit cu capul în gură, iar acesta s-a ales cu o fractură nazală.

Cu el l-au confundat poliţiştii

Colegul lui a tras un foc de avertisment, dar şoferul s-a făcut nevăzut. Oamenii legii au bănuit că fugarul este Florin Ilie, cunoscut luptător de K1 din Timişoara, care a şi fost dat în urmărire. La scurt timp, "mascaţii" chemaţi în ajutor l-au luat pe Ilie de pe stradă. „Am fost şocat. M-au pus pe burtă şi m-au încătuşat.

După patru ore, timp în care nu m-a întrebat nimeni nimic, mi-au spus să îmi iau un avocat, că voi fi reţinut 24 de ore. Apoi a venit poliţistul lovit să facă recunoaşterea şi mi s-a spus că a fost o confuzie şi că pot pleca", ne-a spus Florin Ilie. Posesorul maşinii era de fapt Gabriel Pleşan, de 38 de ani, din Caraş-Severin, care a fost dat în urmărire generală.

Florin Ilie (40 de ani) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi luptători de K1 din Timişoara, însă nu a mai urcat în ring de patru ani. Veteranul va participa însă la Super Kombat, care se va desfăşura la Reşiţa, în data de 12 aprilie.

Mai multe