«M-am născut a doua oară!»

6 februarie 2016 20:15   Național
Ultima actualizare:

“E o lecţie de viaţă, un nou început pentru mine. M-am născut a doua oară”. Acestea sunt primele declaraţii ale Tinei Nicolescu, o femeie de 62 de ani din Măneşti, care se afla vineri în “autobuzul morţii”.

Femeia venea la Ploieşti la fiica sa, unde urma să aibă grijă de nepotul în vârstă de un an şi două luni. Se afla la mijlocul autobuzului când s-a produs coliziunea. A reuşit să scape din acel coşmar. Cineva a deschis uşa şi a ieşit şi ea. „Am avut eu noroc. Am doar o fractură la tibie, alţii sunt în stare mai gravă, 5 oameni au şi murit. A fost groaznic. Am rememorat acele momente. S-a auzit o bubuitură puternică, ca o explozie. Ce a urmat? Ţipete, urlete, toţi strigam să ne ajute cineva. Erau oameni cu fracturi, cu sânge pe faţă. Eu mă gândeam doar cum să scap de acolo”, povesteşte femeia. Şi a scăpat. A ajuns la spital, unde se află internată la şecţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Mărturiseşte însă că experienţa prin care a trecut o va marca toată viaţa.

5 persoane au decedat, iar 28 au fost rănite vineri dimineaţa, într-un grav accident rutier care a avut loc pe Centura Ploieştiului. Un autocar cu pasageri care mergea spre oraş a lovit în plin un camion încărcat cu nisip. 5 persoane au murit, iar 28 au fost rănite. Dintre victimele transportate la spital, numai 19 au rămas internate. „Dintre acestea, 4 sunt în stare staţionară şi 15 cu evoluţie favorabilă. Cei doi pacienţi care au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale au o evoluţie bună”, a spus dr. Odette Pană, medic şef UPU al spitalului din Ploieşti.

Între timp, medicii legişti au efectuat necropsiile celor care şi-au pierdut viaţa după ce autobuzul în care se aflau a intrat violent în spatele basculantei încărcate cu nisip. „Toţi cinci au suferit multiple traumatisme, fracturi şi rupturi de organe interne. Au fost zdrobiţi” a declarat dr. Vasile Drăghici, şeful SML Ploieşti. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Cele două vehicule implicate în accident vor fi expertizate tehnic. 

Click! spune

Autobuzul care transporta 34 de pasageri efectua o cursă regulată pe ruta Măneşti – Ploieşti. Din primele cercetări, se pare că acesta a lovit din spate autobasculanta aflată în mişcare pe aceeaşi direcţie de mers.

Mai multe