Macabru. Un bărbat de 73 de ani din Neamț şi-a ucis fiul, apoi i-a tăiat corpul și l-a aruncat în râul Siret

7 august 2020 14:19   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat de 73 de ani, din judeţul Neamţ, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce şi-a ucis fiul. Monstrul și-a înjunghiat băiatul, după care i-a tăiat corpul şi l-a aruncat în râul Siret.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au probat activitatea infracţională a unui bărbat de 72 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de omor şi profanare de cadavre sau morminte, anunță News.ro.

La data de 6 august, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti au fost sesizaţi de către un tânăr de 29 de ani, cu privire la faptul că a observat o mână de om în râul Siret din localitatea Horia.

Reţinut pentru omor şi profanare de cadavre

“Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ s-a constituit o echipă operativă de lucru formată din poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cei ai Poliţiei municipiului Roman şi Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti, precum şi criminalişti, care au demarat activităţile de căutare în râul Siret, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea descoperirii celorlalte părţi de corp omenesc. În urma unei expertize dactiloscopice efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că membrul superior aparţine unui bărbat de 45 de ani, din Roman”, se arată în comunicat.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în perioada 1-5 august, pe fondul unei stări conflictuale şi a consumului de alcool, un bărbat de 73 de ani, din Roman, l-ar fi agresat pe fiul său cu un cuţit, în timp ce se aflau în incinta locuinţei. În urma rănilor suferite, bărbatul a decedat. Apoi, bărbatul de 73 de ani a tranşat corpul fiului său şi l-a aruncat în albia râului Siret. El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru omor şi profanare de cadavre.

Citește și:

Tatăl criminal din Cluj și-a plimbat două zile fiul mort, pe bancheta din spate a mașinii!

Tatăl din Cluj care și-a ucis copilul de 8 ani susține că a vrut să se sinucidă, dar nu a avut curaj!

Mai multe