Madonna, Michael Jackson şi alţi artişti scumpesc mâncarea din marile magazine

6 noiembrie 2012 16:54   Național
Ultima actualizare:

Marile reţele de comerciale vor scumpi produsele pe care le comercializează pentru a compensa recenta triplare a sumelor pe care le plătesc pentru muzica ambientală din magazine Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Dacă până în 2011 un magazin de 15.000 de metri pătraţi (suprafaţa medie a unui hipermarket) plătea 1.270 de lei pe lună, acum plăteşte 3.600 de lei, adică 43.200 de lei pe an.

"Înmulţiţi 3.600 de lei cu 12 luni şi apoi cu numărul de magazine de suprafaţă mare construiţi în ultimii 10 ani, iar apoi intrebaţi-vă unde se duc banii respectivi ", a declarat, pentru Mediafax, Alexandru Vlad, vicepreşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, spune că toţi banii încasaţi pentru muzica ambientală din magazine se duc către autori. Taxele se plătesc atât pentru muzica autohtonă, cât şi pentru cea străină.

"Banii pentru Madonna se duc către ea, iar cei pentru Michael Jackson către moştenitorii acestuia", a completat Iorgulescu.

Alexandru Vlad a afirmat că magazinele plătesc drepturi de autor. "Se poate spune şi că Horia Moculescu, Marius Ţeicu sau Adrian Iorgulescu scumpesc mâncarea românilor", a spus el.

Mai multe