Magdalena Șerban, dosar penal pentru ultraj! Le-a amenințat pe angajatele penitenciarului

24 decembrie 2017 10:51   Național
Ultima actualizare:

Magdalena Şerban a împins-o pe data de 12 decembrie pe Alina Ciucu sub roţile trenului. Femeia a fost arestată şi este acuzată de omor şi tentativă de omor. Chiar dacă se află în spatele gratiilor, criminala de la metrou continuă să comită infracţiuni. Va mai fi cercetată și pentru ultraj, după ce le-a amenințat cu moartea pe două angajate ale penitenciarului, spunându-le că vor avea aceeași soartă ca tânăra ucisă la Dristor.

Magdalena Șerban pare să aibă probleme psihice și de gestionare a furiei. Le-a amenințat pe două angajate ale pentienciarului, și un nou dosar penal a fost deschis în cazul ei. De această dată, infracțiunea pentru care va fi condamantă este una de ultraj, potrivit Digi24.

„În data de 18 decembrie 2017, persoana privată de libertate M.Ş, arestată preventiv pentru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, fără un motiv anume, a adresat înjurii şi ameninţări cu moartea asupra a două agente supraveghetor din zona de deţinere. Conform dispoziţiilor legale, s-a procedat la anunţarea conducerii unităţii, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Conform articolului 257 CP, care spune că ameninţarea săvârşită prin mijloace de comunicare împotriva unui funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege. Administraţia locului de detenţie va dispune măsurile disciplinare prevăzute de 3 legislaţia în vigoare", a declarat Denisa Ene, purtător de cuvânt al Spitalului Penitenciar Jilava.

Mai multe